Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva se lungeste, la fel si negocierile

Publicat in Curierul, luni 21 noiembrie 2005 ·

Dupa mitingul de amploare, de vineri, cand peste 6.000 de cadre didactice au inconjurat Palatul Parlamentului, iar 5.000 au demonstrat in tara si au cerut sa le fie indeplinite revendicarile, liderii sindicali s-au intalnit cu ministrul de stat Gheorghe Pogea. Acesta a fost desemnat, de catre premierul Tariceanu, sa conduca negocierile dintre Guvern si sindicate. Desi profesorii s-au asteptat ca oficialitatile vor fi de acord cu o majorare reala a salariilor, negocierile de vineri nu au avut prea mare rasunet in cele doua tabere. Ministrul de stat Gheorghe Pogea nu a facut decat sa reia, vineri, oferta facuta deja de Guvern cadrelor didactice si considerata insuficienta de marea parte a acestora, a afirmat Aurel Cornea, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI): "In aceste conditii, greva generala declansata in 7 noiembrie va continua si luni (azi-n.red). Avand in vedere ultimele evenimente, vom consulta din nou oamenii, pentru a stabili cu ei ce este de facut in aceasta situatie“, a spus liderul FSLI, care a precizat ca liderii din invatamant se vor reintalni in sedinta comuna, la inceputul acestei saptamani. Guvernul a propus o majorare salariala de opt la suta in doua transe, plata unor drepturi banesti restante si alocarea a cinci la suta din PIB - doar pe baza de proiecte, iar la ultimele negocieri a promis ca va elabora, pana la jumatatea anului viitor, o lege a salarizarii cadrelor didactice. Dupa mitingul de amploare, de vineri, cand peste 6.000 de cadre didactice au inconjurat Palatul Parlamentului, iar 5.000 au demonstrat in tara si au cerut sa le fie indeplinite revendicarile, liderii sindicali s-au intalnit cu ministrul de stat Gheorghe Pogea. Acesta a fost desemnat, de catre premierul Tariceanu, sa conduca negocierile dintre Guvern si sindicate. Desi profesorii s-au asteptat ca oficialitatile vor fi de acord cu o majorare reala a

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul parlamentar, Nati Meir, extrădat din Grecia! Acesta a fost adus azi în România

Ziua Constanta acum 9 minute
Fostul deputat PRM şi candidat la preşedinţie Nati Meir, condamnat în România la 11 ani de închisoare cu executare a fost predat autorităților române de oficialii greci, după ce a fost prins în Rhodos (Grecia). Acesta a fost adus astăzi cu o aeronav

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum 52 minute
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 2 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 3 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Intervenţie chirurgicală în premieră, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara/ Chirurgii au realizat o operaţie de timectomie pe cale minim invazivă

News.ro acum 19 minute
O intervenţie chirurgicală s-a realizat, în premieră, în cadrul Secţiei de Chirurgie Toracică a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” Timişoara. Pacienta, o femeie în vârsta de 50 de ani, suferea de Miastenia Gravis,

Târgul de Crăciun Bucureşti - 1,3 milioane de vizitatori în 28 de zile/ FOTO

News.ro acum 9 minute
Târgul de Crăciun, organizat de Primăria Capitalei în perioada 29 noiembrie - 26 decembrie, în Piaţa Constituţiei, a fost vizitat de 1,3 milioane de bucureşteni şi turişti. Intrarea a fost liberă. La cea de-a 17-a ediţie a acestui eveniment au fost

Militarul nord-coreean luat prizonier de armata ucraineană a murit din cauza rănilor, anunţă spionajul sud-coreean

News.ro acum o ora
Un militar nord-coreean luat prizonier de către forţele ucrainene după ce a fost desfăşurat să lupte alături de ruşi, a murit din cauza rănilor, anunţă vineri spionajul sud-coreean, relatează AFP. ”S-a confirmat, pein intermediul unei agenţii de inf

Anul 2025 începe cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite

News.ro acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru a

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 2 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Bijuterii în valoare de aproximativ 300.000 de euro furate dintr-un mare magazin din Paris

News.ro acum 50 minute
Standul bijutierului Mauboussin din incinta marilor magazine "Le Printemps" din estul Parisului a fost spart în noaptea de luni spre marţi, au declarat joi surse din Poliţie pentru AFP. Valoarea prejudiciului a fost estimată iniţial la 500.000 de eu

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/3°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°