"Sunt regina peste o tara mica, o tara noua, dar o tara pe care o iubesc. As vrea ca si altii s-o iubeasca asa cum o iubesc eu"
Cu istoricul de arta Ruxanda Beldiman, despre anii petrecuti de Regina Maria a Romaniei in resedinta sa de pe Coasta de Argint
Luna trecuta, un grup de reporteri de la "Formula As" a facut o calatorie in Bulgaria, la Balcic, pe urmele Reginei Maria. Pentru ca multi dintre tinerii cititori ai revistei stiu foarte putin despre marea suverana a Romaniei si despre perioada istorica in care hotarele tarii se intindeau si in partea sudica a Dunarii, am socotit ca un interviu de initiere este binevenit. Cititi-l ca pe o prefata la reportajele pe care le vom publica in revista, dedicate frumoasei si generoasei regine, dupa care batranii turci, tatari, bulgari si romani care au apucat s-o cunoasca mai suspina si azi.
Cuibul singuratatii
"M-am oprit deodata pe o limba de pamant langa mare, care a trezit in mine un fior cu totul deosebit: am avut ca o simtire ca locul acesta ori ma asteptase de totdeauna pe mine, ori ca eu traisem totdeauna in asteptarea lui.(...) Sedeam jos, privind marea scanteietoare de lumina si ascultand jocul talazurilor impotriva malului. O simtire de desavarsita, de aproape coplesitoare buna stare puse stapanire pe mine. Faceam parte din loc si locul facea parte din mine(...).
Astfel descrie suverana intregitoare de neam a romanilor, Regina Maria, sotia regelui Ferdinand, intalnirea ei cu locul in care se vor inalta castelul si parcul resedintei regale de la Balcic, numita de ea, in turceste, Tenha Yuvah (Cuibul singuratatii). Regina s-a dovedit o artista adevarata, deopotriva poeta, pictorita, arhitecta, botanista, designer de interioare. Intregul domeniu de la Balcic este, asa cum recunoaste, o "creatie" personala, dar, in acelasi timp, un triumf al celei mai prospere etape din ist