Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai mulţi bani pentru biblioteci

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 21 noiembrie 2005 ·

Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii supune dezbaterii publice proiectul de ordonanţã guvernamentalã pentru modificarea Legii bibliotecilor. Pricipalele completãri propuse vizeazã sistemul bibliotecilor din învãţãmânt. Directorii vor fi obligaţi sã aloce 10% din bugetele şcolilor pentru bibliotecã.

Conform proiectului de modificare a Legii bibliotecilor 334/2002, finanţarea bibliotecilor şcolare se va face din bugetul anual al instituţiilor de învãţãmânt de stat sau privat în cadrul cãrora funcţioneazã, dar într-un cuantum de minimum 10% din bugetul şcolii. Precizarea suplimentarã a fost introdusã în textul legii deoarece pânã acum bibliotecile şcolare s-au degradat încontinuu. Totuşi, existenţa acestora este obligatorie pentru fiecare şcoalã. Tot în premierã, amenzile pentru cei care vor distruge cãrţi vor putea fi folosite pentru suplimentarea salariilor angajaţilor. Astfel, textul ordonanţei prevede ca achitarea daunei sã se facã în cuantum majorat de cinci ori.

S-a considerat cã, întrucât bibliotecile universitare au venituri extrabugetare foarte puţine, iar nevoile de dotãri şi de personal sunt întodeauna foarte mari, sumele obţinute din penalitãţi ar putea rezolva, parţial, problemele pentru care finanţarea de la buget este deficitarã. Totuşi, prevederea referitoare la scutirea de taxe vamale şi neaplicarea TVA pentru documentaţia tehnicã, materialele pentru construcţii destinate bibliotecilor din sistemul naţional, precum şi pentru achiziţiile de tehnologie a informaţiei, fond de documente specifice, dotãri pentru serviciul lecturi publice va fi abrogat începând cu 1 ianuarie 2006, dar prevederile vor rãmâne valabile pânã la 31 decembrie 2006. "Deocamdatã aşteptãm, tocmai am trimis spre Consiliul Judeţean cererea de finanaţare pentru 2006, sã vedem ce parte din buget vom primi pentru anul urmãtor. Este într-adevãr obligatoriu ca fiecare şcoalã s

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 20 minute
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Un nou val de praf SAHARIAN lovește din nou România în această săptămână

Gandul acum o ora
Un nou val de praf saharian ajunge în România în această săptămână, anunță serviciul de monitorizare a atmosferei Copernicus. În timp ce sudul țării se confruntă cu un cod galben de caniculă, meteorologii anticipează scăderi ale temperaturilor și pl

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 3 ore
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum 2 ore
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

Persoanele aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brățară de supraveghere

Ziua Constanta acum 37 minute
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

Paulo Fonseca este noul antrenor al lui AC Milan

Mediafax acum 21 minute
„Noul antrenor al Milanului va fi Paulo Fonseca", a declarat fostul atacant al Milanului, Zlatan Ibrahimovic, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit AFP. Fonseca, în vârstă de 51 de ani, care a semnat un contract pe trei ani, se află la clubul

ALEGERI LOCALE 20224 - Dominic Fritz solicită renumărarea voturilor: Miza acestor zile este viitorul democraţiei româneşti

News.ro acum o ora
Primarul Timişoarei Dominic Dritz un a făcut un apel ferm către autorităţi pentru renumărarea voturilor, pe fondul unor dovezi clare care indică o fraudă flagrantă în procesul electoral.

Biroul Electoral Central a respins cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de Clotilde Armand / BEC spune că sesizările petentului nu sunt însoţite de probe în dovedirea unei fraudări

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de către Clotilde Armand, în calitate de candidat la funcţia de primar de sector din partea Alianţei Dreapta Unită. BEC a argumentat

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 3 ore
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°