In frumoasa asezare candva romaneasca de pe Coasta de Argint, mai traiesc oameni care au cunoscut-o pe Regina Maria. Adoratia lor e vie si astazi. Amintirea "Sultanei" pluteste peste intregul Cadrilater.

Orasul de argint

Doamnei Ghinca Iliescu nu-i mai place in Balcic. De o jumatate de veac vrea sa isi vanda casa. O casa mare, galbena, cuprinsa intr-un brau de alte case galbene, vechi, romanesti, ce coboara de-o parte a strazii Ciornoe More. Deasupra usii, o tablita se leagana in bataia vantului sarat al marii: "Hotel Speranta". Alaturi, pe zidul secular, batrana Ghinca a scris candva cu litere negre, de catran, "De Vanzare". Cu obida a scris. Cu litere ca de doliu. Azi, iese tot mai rar in balconul de fier impletit, pentru a privi strada. Eleganta strada cu case romanesti, ridicate pe vremea cand Regina Maria a Romaniei isi avea rezidenta de vara in Balcic, in castelul ei de pe malul marii; o strada luxoasa inca si azi, ce coboara in serpentine catre falezele de marna alba, spre marea abia intrezarita printre zidurile de piatra ale gradinilor. Altadata - zice doamna Ghinca - nu puteai gasi cu privirea linia dintre apa si cer. Totul in fata ta era albastru. Nu vedeai linia. Altadata, zice aceeasi doamna Ghinca, piatra cea aspra a caselor Balcicului, gaurita de scoici si fosile din vremurile de-nceput ale lumii, era mereu calda. Cumva... luminata. La fel fantanile, geamiile, cafenelele, drumeagurile in scari sau pietele stralucitoare. Piatra iradia, pastra inauntrul ei razele soarelui. Orasul intreg scanteia ca argintul. Batrana marturiseste ca, azi, parca aceasta lumina s-a stins. Zidurile au palit, devenind cenusii si sfaramicioase. A iesit lumina din ele, ca un duh. S-au stins in urma cu vreo optsprezece ani, cand barbatul ei a murit. Strasnic barbat. "Ruman". Cat a trait el, Balcicul era inca frumos. "Al` data era frumuseata aici, in Balcicu