DESTINE TRAUMATIZATE Supravietuitorii evrei ai lagarelor si ghetourilor din Transnistria evita sa vorbeasca mult despre drama traita. Ei prefera sa creada ca razboiul si conditiile exceptionale ale acestuia au fost de vina pentru ce li s-a intamplat. Dar spera ca o asemenea mare tragedie sa nu se mai repete niciodata pentru nici un popor.
In toamna anului 1941, dupa recucerirea teritoriilor estice cedate in 1940, situatia evreilor, care pana atunci aveau statut de cetateni, egal cu cel al majoritarilor romani, avea sa se schimbe tragic. Pe strazile locuite de evreii din orasele Bucovinei si Basarabiei si-au facut aparitia tobosarii comunitatii, insotiti de jandarmi, care-i anuntau sa-si faca bagajele. Dispozitiile erau clare: dimineata urmatoare sa se prezinte in gara, cu un bagaj de mana si fara alte valori. Dureroasa era si indiferenta concetatenilor romani, cu care convietuisera in bune relatii timp de decenii. Unii i-au ajutat sa-si adaposteasca obiectele de valoare, insa majoritatea, temandu-se de represalii, a asistat nepasatoare cum evreii sunt urcati in trenuri de vite si dirijati spre o directie necunoscuta. Iar altii s-au bucurat ca din bunurile parasite de evrei ar putea si ei sa se infrupte, inscriindu-se in numar mare pe liste speciale ce urmau sa-i faca proprietari pe ceea ce nu era al lor.
Abia in timpul transportului cei smulsi din casele lor au auzit, din discutiile ceferistilor, incotro se indreptau - Transnistria, noua provincie administrata de guvernul roman. O data ce i-au trecut Nistrul, jandarmii i-au lasat insa sa se descurce in voia sortii. Le-au spus ca nu au voie sa paraseasca regiunea, deoarece se va trage in ei fara avertisment.
FIECARE S-A INGRIJIT DE SOARTA LUI CUM A PUTUT. Grupurile de evrei, vazand atitudinea jandarmilor dupa "debarcarea" peste Nistru, si-au dat seama ca autoritatile nu facusera vreun plan punctual r
