Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva din invatamânt continua

Publicat in GAZETA de SUD, luni 21 noiembrie 2005 ·

Cadrele didactice doljene continua greva generala si in aceasta saptamâna. Sindicalistii din invatamânt au luat aceasta decizie dupa discutiile purtate vineri, 18 noiembrie, cu reprezentantii executivului. Din cele spuse de Ion Bebe Cepoi, presedintele Sindicatului Invatamântului Preuniversitar (SIP) Dolj, majoritatea cadrelor didactice au hotarât sa nu intre la ore. Motivul este acelasi: neincrederea in promisiunile guvernului. Continuarea actiunii de protest a cadrelor didactice ar putea duce si la amânarea tezelor, intrucât acestea pot fi sustinute doar dupa parcurgerea a jumatate din materia pe semestrul I. Daca tezele erau programate, de obicei, la sfârsitul lunii noiembrie, de aceasta data ar putea fi decalate spre vacanta, deoarece nu a fost parcursa o mare parte din materie, iar teza trebuie precedata de o recapitulare. Mai mult, joi, 1 decembrie, este zi libera, potrivit legii. Ministerul Educatiei si Cercetarii a anuntat vineri ca are deja doua variante pentru recuperarea orelor pierdute de elevi: fie reanalizarea programei pâna la sfârsitul semestrului, fie predarea materiei in afara orelor de curs, cu consimtamântul parintilor. Cadrele didactice doljene continua greva generala si in aceasta saptamâna. Sindicalistii din invatamânt au luat aceasta decizie dupa discutiile purtate vineri, 18 noiembrie, cu reprezentantii executivului. Din cele spuse de Ion Bebe Cepoi, presedintele Sindicatului Invatamântului Preuniversitar (SIP) Dolj, majoritatea cadrelor didactice au hotarât sa nu intre la ore. Motivul este acelasi: neincrederea in promisiunile guvernului. Continuarea actiunii de protest a cadrelor didactice ar putea duce si la amânarea tezelor, intrucât acestea pot fi sustinute doar dupa parcurgerea a jumatate din materia pe semestrul I. Daca tezele erau programate, de obicei, la sfârsitul lunii noiembrie, de aceasta data ar putea fi decalate spre vacanta, d

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre proiectul PNL privind candidatura sa la parlamentare: Voi avea grijă să nu existe o lege doar pentru mine

Mediafax acum o ora
Klaus Iohannis a spus, miercuri, întrebat despre proiectul de lege depus de PNL pentru a i se permite să candideze independent pe listă de partid, că nu îşi doreşte o astfel de lege. „Despre această lege pot să vă spun că pentru mine este foarte cla

Klaus Iohannis, comentarii despre inundații: „Este problematic că mulți n-au avut niciun fel de avertizare din partea autorităților”

HotNews acum 53 minute
Președintele Klaus Iohannis a spus că recentele inundații din județele Galați și Vaslui au arătat că autoritățile au reacționat bine pentru a veni în ajutorul celor afectați, însă șeful statului a etichetat ca „problematic” faptul că oamenii nu au f

Premierul Ciolacu, criticat de Iohannis pentru portofoliul primit de România în Comisia Europeană: „Întrebați-l pe prim-ministru”

HotNews acum 30 minute
Klaus Iohannis a spus că premierul Marcel Ciolacu ar trebui să explice cum s-a ajuns în situația ca, după ce șeful Guvernului a anunțat că negociază pentru România un portofoliu economic în Comisia Europeană, să obțină unul cu specific social. „Nego

Rareş Bogdan: PSD şi Ciolacu mint şi pun economia în cel mai mare pericol de după criza din 2009

Mediafax acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, acuză că PSD şi Marcel Ciolacu mint şi pun economia ţării în cel mai mare pericol de după criza din 2009, riscând totul „exclusiv din raţiuni electorale”. Rareş Bogdan vine cu scenarii precum TVA de 24-25%, t

Marius Tucă Show începe joi, 26 septembrie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: H. D. Hartmann

Gandul acum 26 minute
Marius Tucă Show începe joi, 26 septembrie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este H. D. Hartmann, analist, profiler și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. „Țineți aproape!”.

Iohannis, despre intrarea în spaţiul Schengen terestru: Există şanse să facem următorul pas

Mediafax acum o ora
Întrebat, miercuri, la finalul dezbaterilor generale ale celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, dacă va încerca să dea un impuls în ultimele luni de mandat aderării României la spaţiul Schengen, în ceea ce prive

Lovitură pentru Iohannis: Pierde definitiv două case și trebuie să plătească statului 260.000 de euro

Wall-Street.ro acum 6 ore
Două dintre imobilele deținute de Klaus Iohannis și soția lui, Carmen, în Sibiu revin statului, iar banii obținuți din chirii, 260.000 de euro, trebuie returnați, informează Digi24. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri, definitiv, în

Preţurile la poliţele RCA, plafonate până la finalul anului – Precizările Ministerului Finanţelor

News.ro acum 3 ore
Guvernul a decis, miercuri, plafonarea preţurilor la poliţele RCA până la finalul anului, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, apreciind că măsura se impunea pentru a preveni creşterea necontrolată. ”Proiectul Hotãrâre de Guvern, elaborat de Autorita

Klaus Iohannis, la ONU: România sprijină pe deplin iniţiativa de pace a preşedintelui Zelenski

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Kaus Iohannis, a susţinut miercuri, la New York, în Statele Unite, intervenţia naţională în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), în care a afirmat că România

Un șofer bulgar a fost reținut în România după ce a reclamat furtul a 20 de tone de cafea. Cum a dispărut marfa

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean bulgar, a fost reţinut de către poliţiştii din judeţul Caraş-Severin, fiind acuzat că a reclamat în fals furtul a peste 20 de tone de cafea. În realitate, bărbatul ar fi vândut cafeaua, contra sumei de peste 55.000 d

Vremea

București
acum

22°
mie.

17°/28°
joi

18°/29°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/31°
Iasi
acum

21°
mie.

14°/26°
joi

16°/26°
vin.

16°/30°
sâm.

16°/28°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/22°
joi

19°/23°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

14°/26°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/29°
Timisoara
acum

17°
mie.

15°/25°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/30°