Poate cea mai izbitoare asemanare intre tarile nordice, dupa bunastarea omniprezenta, este ponderea mare a statului in economie. Institutiile guvernamentale din Norvegia, Suedia si Danemarca sunt “responsabile” pentru mai bine de o treime din totalul angajarilor, in timp ce guvernul finlandez angajeaza mai bine de un sfert din toti lucratorii. Aceasta particularitate a nordicilor este surprinzatoare, daca ne gandim ca, de mai bine de un sfert de secol, statele occidentale sunt implic
Poate cea mai izbitoare asemanare intre tarile nordice, dupa bunastarea omniprezenta, este ponderea mare a statului in economie. Institutiile guvernamentale din Norvegia, Suedia si Danemarca sunt “responsabile” pentru mai bine de o treime din totalul angajarilor, in timp ce guvernul finlandez angajeaza mai bine de un sfert din toti lucratorii. Aceasta particularitate a nordicilor este surprinzatoare, daca ne gandim ca, de mai bine de un sfert de secol, statele occidentale sunt implicate intr-un proces masiv de privatizare a industriilor cheie, fapt ce a diminuat numarul salariatilor de stat. De altfel, in Uniunea Europeana, statul angajeaza in medie circa 17% din totalul lucratorilor, cu aproximativ 10 procente mai putin decat in tarile nordice.
Totusi, prezenta masiva a statului nu a impiedicat economiile nordice sa fie foarte competitve pe plan international. Producatorii din aceste state s-au axat de mult timp pe produsele cu valoare adaugata mare si au cautat avantaje competitve in restul lumii.
Migrarea fabricilor catre alte destinatii nu a determinat insa cresterea exploziva a somajului. Constransi de propriile piete nationale, modeste din puncte de vedere al marimii, sa se dezvolte pe seama exporturilor, producatorii nordici au fost printre primii care au profitat de globalizarea schimburilor comerciale. Un
