Ajuns parca la apusul trairilor, imi imbratisez revelatiile adancurilor mele, adancuri virgine, departe de orice compasiune. Mi-e mila de mine, de tine, de noi, de romanii mei.

Luciditatea din tacerile noastre, ne condamna la resemnare si la acceptul declasarii. Nimic din decalogul biblic nu ne mai recomanda. Nu suntem capabili macar sa pacatuim capital, fatidic si ireversibil. Nici Dumnezeu nu ne mai crede.

Propovaduim penibilitatea prin habotnicie si inchinaciune, respirand tamaia soboarelor divinitatii perceputa cu transcedentalitate anonima. Suntem haotici, ne revarsam pe drumuri intuitive si – spunem noi – tainice, bolnavi de invidie si sugrumati de propria mediocritate ridicata la rangul de demnitate.

Mi-e mila de Tutea si Cioran, de pacturile politice incheiate in ruinele proprilor altare, cu Divinitatea, de comedia lasata urmasilor infierand percepetele propriilor moralitati. Mi-e mila de dogmele crestine, de sutanele care cred ca le percep si le impartasesc, corupand istoria, plagiind ‘divide et impera’ prin acapararea de teritorii si ‘turme crestine’, culpabilizand prin oferte de pastorire a neamului.

Mi-e mila de mitropoliti si prozeliti, de papalitate, de cultele pagane, de rugaciunile ingenuncheate, de cei sedusi de fanatismul prorocilor. Mi-e mila de pseudointelectualitatea autodeclarata si liber exprimata, de raspandirea ei in mediul academic si mai cu precadere de idoli si ucenici.

Mi-e mila de senilitatea eminesciana, de ironia caragialiana, de pubertatea lui Labis, de alergiile primavaratice macedonsciene, de septicemiile argheziene, de diabetul minulescian, de toamnele bacoviene, de pingelele lui Hogas, de singuratatea lui Nichita , dar mai cu seama de contemporani.

De ago