Una dintre scornelile regimului Ceausescu a fost asa-zisul "centralism democratic". Specialisti in pleonasme precum "republica populara", servitorii ideologici ai regimului gasisera si aceasta ciudata intalnire de vorbe, un fel de oximoron, pentru a desemna concentrarea puterii intr-o singura manusa, de fier. Adica, vezi Doamne, era, totusi, democratie! Intre timp, centralismul democratic a cazut in desuetudine si a inceput sa se vorbeasca insistent despre descentralizare. Entuziasmul descentralizarii a fost mare si in zona culturala. Teatre, filarmonici, opere si operete s-au bucurat ca nu mai depind de centru, adica de Ministerul Culturii. Bucuria unora a fost scurta, pentru ca administratiile locale se dovedeau, pe alocuri, mai obtuze si mai neintelegatoare decat aceea centrala, de bine, de rau obisnuita cu ideea ca trebuie sa existe si institutii culturale. Consiliile locale sau judetene au, insa, nu o data, idei stranii despre administrarea institutiilor de cultura. Unii primari au facut presiuni asupra unor oameni de teatru care conduceau - ce ciudat! - chiar teatre, pentru a-i inlocui cu clienti locali, profesori de romana sau istorie, care aveau ambitii. Dar, precum altadata, o stafie pluteste deasupra Europei, ba chiar a lumii intregi. Aceasta e stafia managerului. Acest personaj e un inlocuitor al activistului de partid de altadata, un fel de jolly-jocker care-ti pune pe picioare, cat ai bate din palme, orice institutie, fie ea teatru sau filarmonica, fie fabrica de confectii ori de alte cele. Sau cel putin asa inteleg noii alesi locali un concept lansat in zone mai avansate. Si, cum nu sunt prea multi manageri, ce s-au gandit alesii locali? Nu-i mai bine sa comasam teatre cu filarmonici, cu case de cultura, pentru un "management performant"? Ca nu doar managementul e o obsesie, ci si performanta. Cuvintele, fireste. Nu de mult, a inceput sa plutea