Procurorii anticoruptie au infirmat solutia de incepere a urmaririi penale declansata de Parchetul instantei supreme in cazul Rodicai Stanoiu si al lui Florin Georgescu, admitand astfel cererile avocatilor acestora, ne-au declarat surse judiciare, precizand ca dosarul se afla in faza actelor premergatoare inceperii urmaririi penale. "Cu alte cuvinte, ancheta in dosarul stenogramelor a fost luata de la zero", ne-au precizat aceleasi surse.
Avocatii celor doi lideri PSD, Stanoiu si Georgescu, au inaintat saptamana trecuta o cerere prin care solicitau procurorilor anticoruptie infirmarea Ordonantei prin care s-a declansat urmarirea penala, invocand o serie de nereguli procedurale.
Cererea aparatorilor a fost admisa de conducerea DNA, astfel ca investigatiile continua, urmand a se da o solutie. Scandalul stenogramelor a izbucnit cu o saptamana inainte de alegerile generale din noiembrie 2004, cand PSD a pierdut guvernarea, fiind readus in atentie in august anul acesta, cand puterea de la Bucuresti dezbatea posibilitatea declansarii procedurilor pentru alegeri anticipate.
Stenogramele sedintelor PSD, pe care mass-media le-au dat publicitatii in a doua jumatate a lunii noiembrie 2004, contin declaratii pe care Florin Georgescu le-ar fi facut la adresa presedintelui Curtii de Conturi, care nu ar mai "asculta" de directivele partidului.
Stenogramele mai contin informatii cu privire la Rodica Stanoiu, fost ministru al Justitiei, care ar fi afirmat ca ar fi asteptat "unda verde" pentru ca Traian Basescu (actualul sef al statului) sau alte persoane sa fie anchetate. Stanoiu ar mai fi facut referire la anumite dosare privind oameni din PSD si care ar fi fost tinute in stand-by.
La inceputul acestui an, Parchetul instantei supreme si-a declinat competenta in favoarea DNA, in cazul denuntului primit de la mai multe organizatii civice, privind eventual