La ora cand scriu aceste randuri, rezultatul grevei din invatamant este incert. Ce e cert insa este ca si de data aceasta adevaratele nevoi ale invatamantului au fost ignorate. Atat de grevisti, cat si de guvern.

Realitatea este ca bugetul mic nu este principala problema cu care se confrunta educatia. Admit ca ar fi bine ca guvernul sa acorde educatiei macar o fractiune din generozitatea cu care ii trateaza pe mineri sau pe militieni. Dar daca se vor acorda cele 5 sau chiar 6 procente din PIB, situatia nu se va schimba fundamental. Invatamantul romanesc va ramane aceeasi fabrica de rebuturi culturale care este acum.

Principala problema a educatiei, in aceasta tara, este chiar rostul ei. Prin anii 1990 guvernantii au luat decizia ca invatamantul superior sa devina un invatamant de masa. Au facut-o din ratiuni meschine, ca un gen de mita pentru un electorat dezorientat axiologic. Consecintele acestei politici au fost devastatoare.

Primul nivel afectat a fost liceul. Inainte de bagatelizarea educatiei universitare, liceul era locul unde majoritatea deprindea calificarea necesara in viata. Oricare vor fi fost pacatele liceului de dinainte de 1989, cel putin din acest punct de vedere lucrurile erau clare: aceasta era institutia responsabila pentru pozitia pe scara ocupatiilor a celor mai multi din semenii nostri. Asta insemna ca liceul avea o respectabilitate a sa, o misiune sociala pe care o percepeau atat dascalii, cat si elevii. Iar faptul ca doar o minoritate a elevilor ajungeau si la facultate a facut ca nivelul educatiei din liceu sa fie capital. Un liceu slab era ca un pasaport catre nicaieri pentru cei ce doreau sa ajunga la o facultate de elita. Aceasta presiune a incurajat, paradoxal, un gen de competitie intre scoli si intre profesori, chiar si in interiorul unui sistem politic care isi propunea abolirea concurentei. Toate acestea s-au