- Cultural - nr. 230 / 22 Noiembrie, 2005 Gina Maris-Craciun (Icoana amintirii, in curs de aparitie) vine spre poezie dintr-o frumoasa povara a nostalgiei, din irepresibila dorinta de a recupera un timp al inocentei, al puritatii. "E sarbatoare/ sa te am in suflet" (Mereu, spre tine, poezie) e crezul acestei autoare, incarcata de melancolii si nostalgii. Ea reconstituie intregul univers al copilariei cu tot ce-i este definitoriu, cu figurile sale emblematice, parinti, bunici, dascali… "Mereu ne-ntoarcem in copilarie" (Buna Todarica ) si "Pe toti, ceva/ inexplicabil/ ne reintoarce unde ne-am nascut"(Chemarea pamantului) spune poeta, cea pentru care copilaria e sinonima cu paradisul, un paradis pierdut, ce-i drept, dar care isi trimite mereu energiile sale, din care sa se hraneasca prezentul continuu. E o intoarcere evlavioasa in timp, iar cuvantul poetic devine litanie. Rugaciune in toata puterea cuvantului. Iar amintirea este icoana la care poeta se inchina. Gina Maris-Craciun nu are complexe literare. Ea isi construieste arhitecturile ei lirice si traieste in propriul sau timp poetic, detasata de mode, nu si de modele, gasindu-si in poezia clasicilor George Cosbuc, Octavian Goga, precum si in poezia religioasa a lui Nichifor Crainic resorturi intime. Gina Maris-Craciun isi ia toate libertatile, sfideaza canoane si norme. Exerseaza ritmuri, emotii si atitudini in cele mai diferite genuri. Si nu ocoleste nici epigrama, nici fabula, ca un Grigore Alexandrescu contemporan. Apar in poezia Ginei Maris-Craciun si rabufniri sociale, dar si elanuri ale unui patriotism discret Exista multa picturalitate in poezia Ginei Maris-Craciun. De altfel, "ut pictura poesis" i se potriveste ca o manusa, preocuparile plastice ale poetei chiar precedand descoperirea poeziei. Poeta stie care-i sunt limitele, iar in onestitatea ei isi declina "pretentiile literare", ramanandu-i b