Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iorgulescu a uitat de dosarele trimise de Mona la Parchet

Publicat in HotNews, marți 22 noiembrie 2005 ·

Mona Musca a sesizat Parchetul asupra neregulilor savirsite la Cultura sub ministeriatul lui Razvan Theodorescu. Urmasul ei, Adrian Iorgulescu, sustine insa ca Mona nu i-a lasat nici un dosar despre aceste nereguli.

Intre 2001 si 2004, Ministerul Culturii nu numai ca a finantat proiecte pe care multi artisti sau intelectuali le considera indoielnice, dar a facut-o, de multe ori, ilegal, cum au aratat ulterior rapoartele Corpului de Control al ministrului.

Societatile de cinematografie au fost aduse la faliment, contractele de renovare au fost atribuite fara licitatie, iar unii dintre functionarii de la Oficiul Drepturilor de Autor se ocupau, dupa cum s-a descoperit, cu comercializarea materialelor piratate. Fostul ministru Mona Musca a inceput aproape tot atitea investigatii, cite institutii se aflau in subordinea ministerului.

Cum insa, in Romania, se intimpla des ca dosarele, odata deschise, sa fie uitate, un inventar este util. Cu atit mai mult cu cit ministrul Adrian Iorgulescu spune ca nu a preluat nici un dosar de acest tip, lucru infirmat de Mona Musca.

Restaurari pe sprinceana

Oficiul National al Monumentelor Istorice are ca atributii exploatarea si prezervarea acestor obiective de interes cultural, a caror stare, din cauza insuficientei fondurilor alocate, este adesea jalnica. Prin urmare, multe dintre ele au nevoie de lucrari de restaurare.

Pentru fosta conducere a oficiului, aceasta situatie a reprezentat o oportunitate ideala de a satisface clientela, prin atribuirea directa de contracte.

Cum legislatia privitoare la achizitiile publice nu permite evitarea licitatiei decit pentru sume mai mici de 40.000 de euro, lucrarile au fost impartite administrativ in etape a caror valoare sa nu depaseasca aceasta suma, ceea ce a dus la pierderea din vedere a ansamblului proiectului si

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul țării NATO care trăiește în umbra Rusiei avertizează: Rusia reprezintă o "ameninţare permanentă" pentru Uniunea Europeană

Ziare.com acum 51 minute
Rusia reprezintă o ''ameninţare permanentă'' pentru Uniunea Europeană, a afirmat duminică premierul finlandez Petteri Orpo, care a subliniat necesitatea continuării sprijinului pentru Ucraina şi a creşterii cheltuielilor militare, transmite France P

Crin Antonescu a confirmat discuțiile cu PSD și PNL pentru a fi candidat comun la alegerile prezidențiale din 2025

Libertatea acum 26 minute
Crin Antonescu a declarat duminică seară, 22 decembrie, la Europa Liberă, că se poartă discuții cu partidele proeuropene privind candidatura sa la alegerile prezidențiale de anul viitor, așa cum a scris Libertatea, citând surse din ambele partide.

Volodimir Zelenski le transmite diplomaților că aderarea Ucrainei la NATO este „realizabilă”

Libertatea acum 26 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, insistă că aderarea țării sale la NATO este „realizabilă”, doar că autoritățile de la Kiev vor trebui să lupte pentru a convinge aliaţii să facă acest lucru posibil, relatează Reuters.

Elena Lasconi „Am fost să îi transmitem lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat ieri şi că trebuie să-şi dea demisia“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat sâmbătă şi că trebuie să-şi dea demisia. "Nu cred că putem să mai vorbim despre democraţie din data de

Doliu în lumea artei: Pictorul Sorin Dumitrescu a murit la 78 de ani

HotNews acum o ora
Pictorul Sorin Dumitrescu, fondator al Fundaţiei Anastasia, a încetat din viață la vârsta de 78 de ani, informează duminică Agerpres. „O veste tristă în ajunul Crăciunului: azi dimineaţă ne-a părăsit un artist unic, un intelectual neconvenţional şi

Superliga de fotbal: CFR Cluj a învins Oţelul Galaţi şi s-a apropiat de lider

Mediafax acum 2 ore
CFR Cluj a învins Oţelul Galaţi şi s-a apropiat de liderul clasamentului Superligii de fotbal. Partida s-a disputat duminică la Cluj-Napoca şi a făcut parte din etapa a 21-a.

Negocieri pentru formarea Guvernului – Varianta de lucru pentru împărţirea ministerelor - PSD 8, PNL 6, UDMR 2 / PSD ar urma să preia Justiţia / PNL preia Ministerul Proiectelor Europene / UDMR – Dezvoltarea şi Finanţele - surse

News.ro acum o ora
Ultima variantă de lucru a negocierilor pentru formarea Guvernului arată că PSD ar urma să aibă 8 ministere, între care Justiţia care în prezent este la PNL. PNL ar urma să aibă şase ministere, între care cel al Investiţiilor şi Proiectelor Europene

Patru morţi într-un accident de elicopter la un spital din Turcia

News.ro acum 5 ore
Patru persoane au murit duminică, într-un accident aerian în sud-vestul Turciei, când un elicopter de ambulanţă a intrat în coliziune cu o clădire a unui spital şi s-a prăbuşit la sol, transmite Reuters. Elicopterul decolase de la Spitalul de Formar

35 de ani de la Revoluție: Ce transmite Ursula von der Leyen românilor

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a transmis pe reţeaua X un mesaj cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la revoluţia română și de la căderea comunismului din țara noastră. "În urmă cu 35 de ani, românii s-au ridicat pentru drep

Peste două tone de droguri, distruse de Poliția Română! (VIDEO)

Ziua Constanta acum 39 minute
Poliția Română, cu sprijinul unui operator autorizat, a distrus peste două tone de substanțe stupefiante, confiscate în mai multe dosare penale. Potrivit Poliției Române, la data de 18 decembrie a.c., Inspectoratul General al Poliției Romane a efect

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

6°/9°
mie.

4°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

0°/4°
mar.

4°/9°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

5°/10°
mar.

10°/11°
mie.

7°/9°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

0°/4°
mie.

1°/5°
Timisoara
acum

dum.

-1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/4°
mie.

2°/7°