A te da intelectual de stanga, la aceasta ora a istoriei, în aceasta parte a lumii, pare a tine de o compulsiune de autodefaimare. Trei evidente cat China îti blocheaza de îndata discursul: din spate, un palmares neegalat nici de nazisti; din fata, indubitabilul viitor universal liberal; iar din prezent, spectacolul jalnic al stangii politice, stanga riguros divizata astazi conform cogito-ului lacanian: ea este - subînteles: organizata politic - acolo unde nu gandeste si gandeste acolo unde nu este.

Tabuul stangii nu este egalat la noi decat de tabuul antiamericanismului. Intr-un numar dedicat Terorismului si democratiei, colaboratorii revistei Dilema veche fac adevarate flotari logice în încercarea de a distinge între cele doua modele - terorismul islamic si democratia americana - ce par azi a coincide tot mai mult. Indarjirea cu care intelectualul roman întelege sa-l apere pe Unchiul Sam este, în orbirea ei în fata evidentelor, mostenitoarea iubirii netarmurite cu care acelasi intelectual îl slavea acum cativa ani pe tatucul sovietic. Cand e de sustinut logica democratiei americane, responsabilul cu teodiceea nu va ezita sa ia drept arme cele mai flagrante sofisme. Argumentatia e una de tip Radio Erevan: e adevarat ca statul american a promulgat Patriot Acts, dar cetatenii sunt atat de deprinsi cu democratia, încat nu-si denunta vecinii, asa cum ar avea dreptul. E adevarat ca supravegherea si controlul au crescut la niveluri inimaginabile, dar prin asta sunt depistati imediat si eventualii traficanti de droguri. Fireste, cu putin efort, în tot raul gasesti un bine: nici în 1984 nu vezi urma de traficanti. Razboiul din Irak, aflam din acelasi numar, a fost un lucru bun în cele din urma, chiar daca nici unul din motivele pentru care a fost declarat nu s-a dovedit adevarat. Pana si opinia publica americana si-a schimbat parerea fata de acest act de încalcar