Absenta din centrul dezbaterilor publice, Curtea Constitutionala devine, in anul 2005, un punct in jurul caruia se ordoneaza polemicile si se articuleaza scenariile politice. Rand pe rand, actorii, comentatorii si specialistii intervin pentru a-si puncta atitudinile lor in raport de ceea ce se defineste, gradual, ca un subiect de actualitate imediata.

Din ianuarie, atunci cand Curtea era chemata sa transeze un conflict intre seful de stat si presedintele Camerei Deputatilor, pana la inceputul lui noiembrie, atunci cand acelasi organism jurisdictional respingea proiectul de lege dedicat reparatiilor financiare oferite regelui Mihai I, traseul este marcat de decizii generatoare de controverse. Rand pe rand, mai toate punctele delicate ale vietii institutionale, de la statutul presedintelui pana la constitutionalitatea revocarii din functie a sefilor Camerelor, au fost asumate, ca tema de reflectie, de catre acest arbitru, pe care opinia cetateneasca pare a-l fi descoperit tardiv, odata cu deficientele sale.

Pe aceasta agenda extrem de incarcata si sensibila, ultimele doua provocari ale Tribunalului nostru Constitutional au indicat, dramatic, limitele sale, ca si un grad de subiectivitate imposibil de ignorat.

In prima instanta, Curtea respingea proiectul legii de reparatii, in numele principiului egalitatii in fata legii si al liberului acces la justitie. Decizia din 9 noiembrie 2005 era departe de a fi simplul reflex al judecatorilor constitutionali in functiune. Curtea se inscria, prin acest tip de solutie, in traditia abordarii pe care statul roman a rezervat-o proprietatii, ca si perspectivei retrocedarii. Controversa privind maniera de recompensare a fostului suveran este indisociabila de reactia elitei postcomuniste fata de un deziderat privit ca inacceptabil: acela al restituirii in natura a bunurilor preluate abuziv de catre autoritate