În istoria neurologiei, există un caz înfricoşător, cunoscut de întreaga lume medicală. Este vorba despre întîmplarea nefericită a lui Phineas Gage, un american de la jumătatea secolului al XIX-lea. Gage lucra, în septembrie 1848, ca maistru la căile ferate, supraveghind construcţia unui tronson din statul Vermont. Tînărul era văzut ca o persoană energică, entuziastă, cu caracter puternic. Prietenii îl descriau ca pe un bărbat extrem de onest şi cu apetenţă pentru muncă. Într-o dimineaţă nefastă, Phineas a participat la dinamitarea unei formaţiuni de rocă masivă care bloca accesul viitoarei linii de tren. Inventiv şi rapid în mişcări, maistrul a introdus în interiorul unei crăpături din stîncă o bară metalică (de oţel), cu o lungime de 1 metru şi o grosime de cel puţin 2,5 centimetri. Nimeni nu ştie care a fost motivaţia reală a acestui artificiu tehnic. Se bănuieşte intenţia tînărului de avea o explozie controlată, capabilă să prevină răspîndirea periculoaselor bucăţi de granit. Cert rămîne faptul - altfel, uşor de anticipat! - că lucrurile au stat tocmai pe dos. În urma exploziei, bara a pornit cu o viteză delirantă spre Gage însuşi, penetrîndu-i obrazul stîng, dezintegrîndu-i ochiul şi, ulterior, ieşind, pe jumătate numai, prin partea dreaptă a craniului. La capătul momentului de criză, victima oferea un spectacol lugubru. Stătea în picioare, cu capul străpuns, de sus în jos, de terifianta lance oţelită. Toată lumea a intrat în panică, alergînd care încotro din calea apocalipticului zombie american.

Rapoartele martorilor scenei sînt contradictorii. Unii susţin că Phineas s-ar fi prăbuşit imediat după impact, pierzîndu-şi cunoştinţa şi intrînd în convulsii (pentru a-şi reveni ulterior). Alţii, dimpotrivă, declară că el ar fi rămas conştient tot timpul după accident, nepărînd slăbit, în ciuda pierderii mari de sînge. Oricum ambele tabere admit un l