"Vizionar estetic al existenţei", un Odobescu mai palid în oglinda veacului de hotar, Petru Comarnescu (23 nov. 1905 - 27 nov. 1970) punctează temeinic, dar fără anvergura capodoperei în mai toate domeniile culturii: eseu, critică literară şi de artă, filozofie, estetică, teatru (prin anii '30 este inspector general la Direcţia teatrelor), traduceri şi, în sensul cel mai grav al efemerului, publicistică. Din paginile sale de jurnalist conştiincios - se estimează că acestea ar fi în jur de cinci mii - se conturează o personalitate cu vădit spirit organizatoric (întemeiază reviste, se ocupă de conferinţe - dezbateri, conduce, ca lider de generaţie, gruparea ,Criterion", organizează, pînă spre sfîrşitul vieţii, importante expoziţii de artă), dar şi un gînditor neoclasic care tinde, cel puţin declarativ, spre ,academismul" de tip Tudor Vianu. Interesant mi se pare, din toate punctele de vedere, Jurnalul dintre anii 1931 şi 1937, o mărturie a neaşezării valorilor spirituale din interbelic, dar şi un Bildungsroman de ocazie, cu ,personaje" extrem de vii în evocare şi tot atît de active în faptul de cultură: Mircea Eliade, Eugen Lovinescu, Mihail Sebastian, Constantin Noica sau Mircea Vulcănescu. Generaţia aceasta atît de dotată intelectual, ,cu merite şi infamii pe măsură", nu reuşeşte coagularea ideologică, ci dimpotrivă: zgîndără orgoliile ,bătrînilor" (Iorga, Ibrăileanu, Lovinescu), negîndu-le capacitatea de adaptare la vremurile noi, retează ,mijlocaşilor" elanul eroic de combatanţi într-o conflagraţie mondială (lui L. Blaga, Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Perpessicius şi atîtor alţii le este demolată credinţa în ,sensul" războiului, în evident paralelism cu ,valorile pur spirituale"), considerîndu-se doar pe ei, tinerii, un fel de ,apostoli" ai purificării moravurilor, gata să deschidă un nou capitol în istoria ţării. Studiul lui Z. Ornea Tradiţionalism şi mode