Dupa trei ani, ideea asigurarii obligatorii pentru imobile este vehiculata din nou in piata. Se vorbeste insistent de introducerea unei asemenea asigurari chiar incepand de la 1 ianuarie 2006.
Inundatiile par sa fi repus pe tapet ideea, dar nu este exclus ca un rol in acelasi sens sa fi avut apropierea lui 2006, cand expira termenul previziunii cvasioficiale a Institutului National de Fizica a Pamantului cu privire la probabilitatea redusa a unui cutremur major.
Dezbaterea de acum trei ani a fost reluata. Adeptii considera nevoia introducerii unei asemenea asigurari in afara oricarei discutii, Romania, la nivelul asigurarilor existente in prezent, urmand a fi complet nepregatita in fata oricarei catastrofe naturale. Doar 15% din casele si bunurile romanilor sunt asigurate, in conditiile in care 85% din locuinte se afla in proprietate personala.
In Occident, doar 45-65% sunt proprietari, restul stand cu chirie, dar majoritatea proprietarilor isi asigura imobilele. Obligativitatea ar institui un sistem de asigurari care altfel n-ar avea nici o sansa sa se articuleze. Adversarii nu sunt impotriva asigurarii in sine, ci a obligativitatii ei.
In conceptia acestora, asigurarea ar fi o relatie intre un asigurat si o companie de asigurari si, deci, ar trebui sa ramana benevola. Statul - ca interpus printr-o eventuala legiferare a obligativitatii - n-ar avea ce sa caute in aceasta relatie.
Dincolo de problemele de principiu, sunt invocate obstacole practice greu de trecut. In conditiile obligativitatii, vor fi nevoiti sa incheie contracte de asigurare si cei interesati, si cei neinteresati, si cei cu motivatii, si cei fara motivatii, si cei neglijenti, si cei exigenti cu intretinerea propriilor imobile.
Aceasta, in timp ce companiile de asigurari nu ar putea interveni cu nimic la selectarea clientilor si l
