În 14 ianuarie 2005, un cuplu de români "din Transilvania" care s-au cunoscut pe internet şi-au botezat copilul nou nãscut Yahoo. Lucian Yahoo Dragoman… Ce-o fi fost în capul lor, nu ştim, cert este cã acest prunc nevinovat va purta în spate toatã viaţa povara unui motor de cãutare.
Pânã la începutul secolului XVIII, oamenii nu aveau nevoie de nume de familie. În orice comunitate, omul cãutat era gãsit cu ajutorul numelor înaintaşilor. Vasile, fiul lui Iosif şi al Savetei, sau Anuţa potcovarului, Ioan al lui Buha, Mihaiu lui Petrea Ioanii Cãtinelului sau Veronica lui Gheorghe mãcelaru' sunt doar câteva din puzderia de nume şi porecle dupã care erau depistaţi cei cãutaţi. Ataşarea numelui de familie a devenit o necesitate atunci când micile cominitãţi au început sã devinã mici orãşele şi când înregistrarea în registrele de evidenţã a devenit prea greoaie. Magistraţii vremurilor, cei desemnaţi cu "botezarea" populaţiei dintr-o anumitã zonã, s-au distrat de minune atunci când fãceau alegerile. Croitoru, Spãtaru, Dulgheru, Bucãtaru, Vãcaru, Ciobanu, Cãluşeru, Cãlugãru, Cãldãrarau au fost nume date dupã meseria sau dupã breasla din care respectivul fãcea parte. Au urmat apoi nume date dupã moşia sau zona geograficã în care respectivul locuia: Cãliman, Munteanu, Crişan, Mureşan, Luncan. Dacã respectivul avea unele însuşiri sau defecte i s-a spus Chelu, Şchiopu sau Degeratu, iar dupã fobiile pe care le aveau au fost botezaţi Pisicã, Lupu, Ursu, Viezure, Cârtiţã. Astea sunt cazurile fericite, pentru cã dacã unii erau enervanţi sau antipatici s-au ales cu nume cel puţin nesatifãcãtoare – Cucuruz, Şatrã, Bucilã, Coşciug, Boubãtrân, Lãbaru, Şoarece sau Vita.
Dacã astea sunt nume cu care ne-au procopsit acum sute de anii, unii care au tãiat şi spânzurat, nu putem sã trecem peste faptul cã, în mod conştient, unii pãrinţi îşi boteazã copiii în mod deliberat cu nume
