Mesajul a fost trimis. Multumesc!

31 de zboruri suspecte

Publicat in Jurnalul, miercuri 23 noiembrie 2005 ·

Raportorul european Dick Marty, care conduce investigatiile privind existenta inchisorilor CIA pe batranul continent, a anuntat ca, in prezent, sunt anchetate 31 de zboruri suspecte care au aterizat in Europa.

Marty a prezentat ieri la Paris primul raport referitor la presupusele inchisori secrete ale Agentiei Centrale de Informatii (CIA) pe teritoriul unor state membre ale Consiliului Europei, unde ar fi detinuti si torturati suspecti teroristi. Senatorul elvetian, care este seful Comisiei pentru Afaceri Juridice si Drepturile Omului a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, a declarat ca are nevoie de imaginile prin satelit ale locurilor din Romania si Polonia, unde s-ar afla doua dintre inchisorile secrete ale CIA.

NU EXISTA DOVEZI. Marty sustine ca deocamdata nu are nici o dovada privind existenta acestor avioane, desi a intrat in posesia unei liste cu 31 de zboruri suspecte, lista formulata de organizatia americana pentru drepturile omului Human Rights Watch. El solicita totodata ajutorul Centrului Retelei de Sateliti al UE, al Organizatiei Europene pentru Siguranta Transportului Aerian (Eurocontrol), al NATO si al ONU pentru a elucida impreuna aceasta problema. Raportorul elvetian a declarat ca pe lista care i-a fost pusa la dispozitie de HRW se afla numai numele Romaniei si al Poloniei ca fiind tarile care ar fi acceptat sa gazduiasca, la aeroportul militar Kogalniceanu, si, respectiv, la baza aeriana Szczytno-Szymany, inchisori secrete ale CIA. Raportorul european Dick Marty, care conduce investigatiile privind existenta inchisorilor CIA pe batranul continent, a anuntat ca, in prezent, sunt anchetate 31 de zboruri suspecte care au aterizat in Europa.

Marty a prezentat ieri la Paris primul raport referitor la presupusele inchisori secrete ale Agentiei Centrale de Informatii (CIA) pe teritoriul unor state membre ale Consiliului Europei, u

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul continuă atacurile în Liban împotriva Hezbollah, după uciderea liderului Hassan Nasrallah VIDEO

Ziare.com acum 38 minute
Armata Israelului a anunțat că a efectuat zeci de raiduri asupra ţintelor Hezbollah din Liban în ultimele ore, relatează BBC. Într-o declaraţie postată duminică, 29 septembrie, pe Telegram, Forţele de Apărare ale Israelului au declarat că ţintele in

Tragerea Loto 6/49 din 29 septembrie 2024. Report de 6,6 milioane de euro la categoria I

Libertatea acum o ora
Duminică, 29 septembrie, la ora 18.30, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Numerele loto câștigătoare vor fi afișate mai jos.

Fechet: Urmează o zi grea. România va fi măturată de ciclonul Ashley

Mediafax acum 3 ore
„Suntem într-o zi foarte specială, pentru că astăzi, la noapte şi mâine, România va fi, practic, măturată de acest ciclon, pe care îl numim Ashley. Deocamdată vom avea precipitaţii foarte mari, ceea ce pune pe toată lumea în alertă, pentru că avem f

Un bărbat a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ, când săpa o fântână. Unde a avut loc tragedia VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Suceava a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce săpa o fântână. Intervenţia pompierilor a durat mai multe ore, întrucât terenul este instabil, iar fântâna are zece metri adâncime. Accidentul a avut loc la

Judeţul Galaţi intră sub avertizare Cod Roşu de ploi torenţiale

Mediafax acum 19 minute
Avertizarea Cod Roşu este valabilă luni, între orele 00.00 şi 09.00. „În judeţul Galaţi va ploua torenţial şi abundent. Cantităţile de apă vor fi în timp scurt de 40...50 l/mp, iar în partea de centru şi de vest a judeţului, cu o probabilitate mare,

Rusia anunță că este gata să trimită în justiţie problema exploziilor de la gazoductul Nord Stream

Libertatea acum 24 minute
Rusia este pregătită să trimită în instanţă cazul exploziilor conductei Nord Stream, dacă Occidentul nu investighează problema, a anunțat sâmbătă Ministerul său de Externe, citat de Reuters.

Viktor Orbán: Popoarele şi ţările din Balcanii de Vest merită mai mult decât ceea ce primesc de la Bruxelles

News.ro acum 4 ore
Popoarele şi ţările din Balcanii de Vest merită mai mult decât ceea ce primesc de la Bruxelles, aceste ţări ar trebui să fie deja în Uniunea Europeană - a declarat premierul Viktor Orbán, la Ohrid, după şedinţa comună a guvernelor Ungariei şi Macedo

Armata israeliană anunță că a lovit, în ultimele ore, zeci de ţinte ale Hezbollah

HotNews acum 2 ore
Anunțul vine la mai puțin de o zi de când Israelul a declarat că șeful grupării Sayyed Hassan Nasrallah a fost ucis într-un atac asupra suburbiilor sudice ale Beirutului. Hezbollah a confirmat ulterior uciderea liderului său. Armata Israelului susţi

29 septembrie, Ziua Internațională a persoanelor cu deficienţe de auz

Ziua Constanta acum o ora
Ziua internaţională a persoanelor cu deficienţe de auz (International Day of the Deaf) este marcată, în 2024, la 29 septembrie, având ca obiective informarea populaţiei cu privire la problemele persoanelor fără auz şi promovarea drepturilor acestora

Accident grav pe autostrada A1. Doi oameni au murit

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au murit, iar un alt bărbat a fost rănit, sâmbătă seară, 28 septembrie, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de parapet, iar apoi a ieşit în decor, pe autostrada A1, în judeţul Arad. Accidentul rutier a avut loc pe A

Vremea

București
acum

20°
dum.

15°/21°
lun.

11°/15°
mar.

12°/18°
mie.

12°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

13°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/15°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

22°
dum.

17°/22°
lun.

12°/18°
mar.

12°/18°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

9°/15°
lun.

8°/9°
mar.

8°/14°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/17°
lun.

9°/16°
mar.

7°/17°
mie.

9°/19°