La începutul lunii octombrie m-am aflat la Oneşti, ca invitat la ,Zilele Călinescu", ajunse la a 37-a ediţie. Mă număr printre veteranii acestor întâlniri anuale, iniţiate şi organizate de confratele Constantin Th. Ciobanu. Am mai vorbit despre ele. Mai vechi participant decât mine probabil că este George Bălăiţă, fiu al Bacăului învecinat. Nu-i exclus să fi fost de faţă şi la ediţia inaugurală, de acum aproape patruzeci de ani.

A fost şi acum prezent nu doar ca unul dintre invitaţi, ci şi în calitate de laureat al Marelui Premiu ,G. Călinescu", atribuit în fiecare an unei personalităţi. Ca preşedinte al juriului, mi-a revenit plăcuta îndatorire de a i-l înmâna. Am rostit şi cuvenitul laudatio, făcând trimitere şi la faptul că premiul acordat la Oneşti nu este chiar fără legătură cu aniversarea din acest an a importantului prozator, născut, aşa cum atestă documentele, în 1935. Spre deosebire de alţi contemporani, aflaţi în aceeaşi situaţie, însetaţi de firitisiri, el a ţinut să se treacă peste eveniment cu discreţie. Şi a reuşit. Faptele rămân totuşi fapte: în 17 aprilie George Bălăiţă a împlinit, oricât ar părea de straniu, 70 de ani. Din acest colţ de pagină îl felicit, cu impardonabilă întârziere, şi în numele României literare.

Am în faţă o carte relativ recentă a lui George Bălăiţă, care nu ştiu să fi fost comentată până de curând, când a scris ceva despre ea, în ,Gândul", C. Stănescu. Criticul este de altfel, în parte, implicat în compunerea ei. Apărută în 2004, nu pot să o pun în relaţie cu aniversarea lui Bălăiţă din 2005, deşi, astfel cum este întocmită, pare să fi vrut a-i veni în întâmpinare. Deschide o perspectivă asupra drumului întreg străbătut de scriitor, îi sintetizează felul de a vedea literatura şi lumea.

Este vorba, anume, de volumul, îndeajuns de suplu, Câinele în lesă (206 p.), tipărit de Editura ,Viit