Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frumoasa de la fileu

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 23 noiembrie 2005 ·

A venit la Mureş acum şase ani. În timp a reuşit sã se impunã, ajungând cãpitanul şi sufletul echipei feminine de volei CSU Neumarkt Gaz Târgu Mureş. Şi-a dorit foarte mult sã intre în lotul naţional de senioare, iar de doi ani joacã pentru România, ca om de bazã. Îşi doreşte sã plece în strãinãtate şi, probabil, o va face în varã, când îi expirã contractul cu gruparea mureşeanã. Sportul îi ocupã majoritatea timpului şi spune cã pentru a face performanţã trebuie sã te dedici total. Valoroasã, frumoasã şi inteligentã, Crina Hosu este una dintre cele mai sexi sportive mureşene.

S-a nãscut acum 25 de ani la Zalãu, unde a şi început voleiul. A fãcut-o destul de târziu, la 14 ani, deşi i-a plãcut acest sport încã de micã. Pasiunea pentru volei o are de când i-a vãzut în teren pe bãieţii de la Elcond Zalãu, când şi-a propus sã ajungã şi ea o mare jucãtoare. De la Zalãu a plecat, dupã trei ani, la Piatra Neamţ, unde a reuşit sã câştige titlul de campioanã la junioare, categorie la care a şi fost selecţionatã în lotul naţional. În urmã cu şase ani, în 1999, a venit la echipa din Târgu Mureş, iar de doi ani este componentã a lotului naţional de senioare.

Ambiţie de profesionistã

Fatã ambiţioasã, Crina Hosu s-a dedicat acestui sport conştientã cã va trebui sã renunţe la multe dintre distracţiile pe care le presupune adolescenţa, dar convinsã cã, dacã se ţine de treabã, va reuşi sã se impunã. Cel mai mare vis a fost sã joace sub culorile naţionalei, unde este acum un om de bazã. Considerã cã pentru a ajunge la un nivel înalt de performanţã trebuie sã ai ambiţie şi sã-ţi doreşti foarte mult sã faci acest lucru, pentru cã viaţa de sportiv este grea şi plinã de privaţiuni. Compensate, însã, de bucuria victoriei şi de mulţumirea cã a reuşit sã aducã bucurie celor din tribunã, atâţia câţi mai vin la meciurile de volei.

Nu-i lipsesc discotecile, deşi îi plac

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 44 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 47 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°