Noul cancelar german Angela Merkel a depus, ieri, juramantul in fata Bundestagului, devenind astfel prima femeie sef de guvern din istoria tarii. Anterior acestui moment solemn, Merkel a fost Noul cancelar german Angela Merkel a depus, ieri, juramantul in fata Bundestagului, devenind astfel prima femeie sef de guvern din istoria tarii. Anterior acestui moment solemn, Merkel a fost confirmata, cu 397 de voturi pentru, in noua functie. Aseara, Gerhard Schroeder i-a transferat oficial doamnei Merkel puterea si cheile Cancelariei Federale, dupa care aceasta a prezidat prima sedinta a noului guvern.
Incepand de azi, noul cancelar va face si primii pasi pe taram diplomatic, aventurandu-se in triunghiul relatiilor agitate si complexe dintre Paris, Londra si Bruxelles, marcate de dispute privind bugetul sau agricultura, comenteaza France Presse. Prima vizita a Angelei Merkel in noua sa calitate are loc la Paris, unde se asteapta ca Jacques Chirac sa-i propuna mentinerea unei relatii privilegiate, de tipul celei care l-a legat de predecesorul ei, Gerhard Schroeder. Tot azi, Angie, cum o alinta germanii, va merge la Bruxelles, la sediul Comisiei Europene, si va "ataca" tema bugetului comunitar, care preocupa in cel mai inalt grad Berlinul, in prezent stramtorat financiar. Joi seara, Angela Merkel va ajunge la Londra pentru a se intalni cu Tony Blair, a carui tara detine in prezent presedintia in exercitiu a Uniunii Europene. Merkel a exprimat aprecieri, in aceasta vara, in legatura cu discursul rostit de Blair in Parlamentul European si propunerile acestuia privind modernizarea si realocarea fondurilor UE, mai noteaza AFP.