Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecator iesean in Consiliul Stiintific al Institutului Superior al Magistraturii

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 23 noiembrie 2005 ·

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au aprobat intrarea judecatoarei iesene Mona Maria Pivniceru in Consiliul Stiintific al Institutul National al Magistraturii (INM). Mona Maria Pivniceru este judecator in cadrul Curtii de Apel Iasi si profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Al. I. Cuza. Trebuie mentionat ca aceasta functie, de consilier stiintific, a fost castigata de judecatoarea Maria Pivniceru prin votul colegilor din toata tara iar numirea sa reprezinta o incununare a calitatilor profesionale. Acest titlu, de consilier stiintific, este una dintre cele mai importante recompense profesionale oferite magistratilor, dar si altor persoane implicate in domeniul cercetarii juridice. Unul dintre cele mai importante roluri ale Consiliului Stiintific al INM este alegerea directorului si directorilor ajuncti ai acestei institutii. Acest Consiliu este format din 13 membri si are un cuvant greu de spus in domeniul justitiei. Din acest organism mai face parte si Tudorel Toader, decanul de la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Al.I. Cuza. Durata mandatului pentru un consilier stiintific este de trei ani si poate fi prelungita cu acordul CSM.

Catalin BOACNA

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au aprobat intrarea judecatoarei iesene Mona Maria Pivniceru in Consiliul Stiintific al Institutul National al Magistraturii (INM). Mona Maria Pivniceru este judecator in cadrul Curtii de Apel Iasi si profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Al. I. Cuza. Trebuie mentionat ca aceasta functie, de consilier stiintific, a fost castigata de judecatoarea Maria Pivniceru prin votul colegilor din toata tara iar numirea sa reprezinta o incununare a calitatilor profesionale. Acest titlu, de consilier stiintific, este una dintre cele mai importante recompense profesionale oferite magi

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 32 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 55 minute
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum o ora
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Atenţionare ANM: Cod roşu de vijelii, averse şi grindină în centrul României

Mediafax acum 26 minute
„Vijelie puternică, cu rafale de peste 90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, local averse torenţiale care vor acumula peste 25 l/mp”, scrie în avertizarea ANM. Sunt vizate localităţile Sighişoara, Albeşti, Daneş, Vânători, Apold şi Sasc

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

Peste o sută de state și organizații au confirmat participarea la „Summitul de Pace” din Elveția, anunță Kievul

Ziare.com acum 53 minute
Un purtător de cuvânt prezidenţial ucrainean a anunțat luni, 3 iunie, că până în prezent 107 ţări şi organizaţii de pe toate continentele au confirmat participarea la „Summitul de Pace” care la jumătatea acestei luni va fi găzduit de Elveţia la iniţ

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 2 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Casa Louis Vuitton foloseşte în noua colecţie cămăşi inspirate de portul popular românesc. A fost iniţiată o campanie prin care se cere "scoaterea pieselor din colecţie până la creditarea originii"

News.ro acum 3 ore
Brandul Louis Vuitton foloseşte modelul cămăşii din Mărginimea Sibiului în noua colecţie 2024, fără menţionarea originii şi fără acordul păstrătorilor de zestre culturală, se arată pe pagina de Facebook La Blouse roumaine. Prin campania "Give Credit

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°