În ultimii ani, Bucureştiul vechi, neatins de planurile cincinale ale comunismului şi răsfăţându-se cu o denominaţie măgulitoare (micul Paris), a devenit o temă de studiu, de amplă cercetare. Volume atât de diferite în formula şi structura lor precum cele scrise de Ioana Pârvulescu, Adrian Majuru şi Dan C. Mihăilescu împart un acelaşi personaj de aer şi pavaj, analizându-l din multiple perspective şi prezentându-l cu consideraţia pe care o merită. Dacă Oraşul lui Adrian Majuru e unul al întâlnirii dintre Orient şi Occident şi al contrastelor violente, speculate masiv de autor, cel conturat de Ioana Pârvulescu ,foşneşte din centru până la mahala", ca o ediţie de lux a unui tom plin de surprize. Întoarcere în Bucureştiul interbelic iese dintr-un impresionant efort documentar de critic şi istoric literar, pentru care aspectul sociologic e secundar. Miza cărţii este aceea de a desface societatea românească interbelică în articulaţiile sale, pornind de la centrul ei trepidant şi expresiv. Zumzetul viu al epocii apare printr-o desfoliere răbdătoare a ziarelor şi revistelor interbelice (gazetăria oferind, cum scrie Mihail Sebastian, ,un contact direct, amplu şi ascuţit, cu viaţa, cotidianul şi psihologia"), dar şi a jurnalelor şi memoriilor, cărţilor de interviuri şi anchete literare, la care se adaugă albume foto şi almanahuri, conferinţe radiofonice şi casete cu înregistrări, anuare statistice (...) Prin consultarea tuturor acestor surse, autoarea se adânceşte voit într-o experienţă a detaliului semnificativ şi evadează din prezentul metropolei noastre într-un trecut al ei mai bun. Diferenţele frapante între ieri şi azi o fac să vorbească despre ,străinătatea aceluiaşi oraş": sentimentul straniu că te afli într-o lume românească, dar străină, cu reguli complet diferite şi un alt cod socio-cultural. (Pentru cel ce a vizitat, în străinătate, oraşe după care Bucureştiul