Cu o zi înainte de a se da premiile Uniunii Scriitorilor am auzit că au şi fost stabilite. Pun mîna pe telefon şi-i sun pe membrii juriului pe care-i am mai aproape, să-mi dea numele fericiţilor. Nu-mi permit să spun pe cine am căutat. Am dat telefon, mai întîi, sursei celei mai sigure. Nu s-a stabilit nimic, mă anunţă. Încerc la altcineva, mai apropiat. Se jurizează mîine dimineaţă, îmi spune cu voce tristă: trezire devreme, autobuze aglomerate. Iau persoana la sigur: ,Ştie tot Bucureştiul că aţi stabilit cine ia premiile". Persoana se oţărăşte: ,Ce mai caut eu mîine la Uniune, dacă le-am stabilit?!" ,Ca să vă faceţi că jurizaţi, chipurile..."

Ne-am amintit, într-o lungă paranteză, de premiile din alţi ani. Totdeauna juriile au fost acuzate de nedreptăţi şi de aranjamente, pe vremea cînd verdictul se dădea cu o zi sau două înainte. Mecanismul prin care se ajungea la acuzaţii era următorul: Dădeai telefon la prietenul sau prietenii din juriu. Aceştia îţi spuneau că te-au votat, dar n-au putut face faţă celorlalţi, în succesivele tururi de scrutin.

Într-un an, un poet, autor cunoscut, aflat în competiţie cu alţi doi, poate că şi mai cunoscuţi, povesteşte scîrbit că a fost lucrat de juriu, la ultimul tur de scrutin, cînd a avut două voturi sigure şi alte trei negociate, dar a picat negocierea. Discuţia avea loc la restaurantul Uniunii. Unul dintre participanţi, tot poet, care lucra atunci la ,Evenimentul zilei", scoate din buzunar o copie a procesului-verbal de la încheierea jurizării. ,Cîte voturi ziceai, moşule, că ai avut? Ia uite aicea - zero!" Poetul scîrbit are o inspiraţie de moment: ,A fost falsificat procesul procesul-verbal!" Ziaristul îi arată semnăturile susţinătorilor săi. Poetul pare să le recunoască, dar ridică nasul: ,Asta e dovada! Au falsificat pînă şi prietenia literară cea mai sacră!" şi face ghemotoc procesul-verba