35% dintre falimentele din Romania sint localizate in sectorul micilor comercianti, ale caror afaceri cad dupa ce, in vecinatate, se deschide un supermarket, potrivit unui studiu privind mediul de afaceri.
Cazurile de faliment inregistrate sint concentrate de un numar de trei sectoare de activitate. Excluzind sectorul comercial (retail si ridicata), circa 65% dintre falimentele din Romania se regasesc in agricultura si industria alimentara. Studiul a fost realizat de Coface Intercredit Romania si priveste situatia falimentelor inregistrate in perioada 2003 - 2005.
In sectorul comercial au loc aproximativ 35% dintre cazurile de faliment, „fapt explicabil prin prisma cresterii numarului de supermarketuri si hypermarketuri care au cistigat piata micilor comercianti", spune Cristian Ionescu, general manager al Coface Intercredit Romania.
In 2004, sectorul industriei alimentare l-a depasit pe cel al comertului cu amanuntul ca numar de falimente.
Sectorul agricol ocupa, la rindul sau, o pondere insemnata din totalul falimentelor. In cazul agriculturii, restructurarea acestui sector nu este pe deplin incheiata si este inca de asteptat falimentul multor asociatii familiale ce activeaza in acest domeniu.
O usoara imbunatatire au inregistrat-o sectoarele transporturilor, industriei metalurgice si cel al fabricarii de masini si echipamente, prin scaderea numarului de falimente din aceste domenii de activitate.
Sectoarele cu cea mai redusa rata a falimentelor sint cele de intermedieri financiare, IT si activitati conexe, posta si telecomunicatii, tranzactii imobiliare si activitati recreative.
In prima jumatate a anului 2005 a crescut semnificativ numarul de falimente, pina la 3.510, aproape dublu fata de anii anteriori.
In ce priveste repartitia teritoriala, cea mai mare pondere o detin