Coproductie franco-afgana din 2005, Pamint si cenusa e, fara indoiala, un film afgan – prin regie, actori, problematica si peisaje. Nimic „frantuzesc“ in acest film in care regasesti absurdul beckettian al asteptarii lui Godot (numai ca aici se asteapta un camion) sau ritmul tarkovskian al naratiunii, poezia pustietatii sau disperarea si tragedia unei lumi arse de soare si de foc.
Un pod, o bariera, un cimp minat, pravalia unui negustor-filozof, un camion a carui trecere e ratata constant de catre protagonistii unei calatorii… pe loc: un batrin si nepotul sau.
Elderly Dastaguir trebuie sa ajunga la mina in care lucreaza baiatul sau, spre a-l instiinta de moartea sotiei si a rudelor sale, dar si de supravietuirea sa laolalta cu a nepotului (fiului). Nepotul, pe nume Yassin, a surzit din cauza bombardamentelor care le-au distrus satul si crede ca vocea bunicului e prinsa in carcasa unui tanc parasit, cochilie de metal in interiorul careia el, baietelul, se ascunde tocmai cind camionul asteptat trece podul. Ratarea, repetata, il duce pe bunic la concluzia ca e vorba de un semn care ii spune ca nu trebuie sa ajunga la mina. In cele din urma, lasindu-si nepotul in grija pravalierului, batrinul parcurge drumul pina la mina, insa nu-si poate vedea fiul, caci e la lucru, in subterana. Nu-i ramine decit sa lase vorba ca el si nepotul sint in viata, desi refuzul sefilor de a-l aduce pe fiu ii strecoara banuiala ca ar fi patit ceva, mai ales ca fiul a fost instiintat, se pare, de moartea tuturor rudelor sale.
Tema filmului este, prin urmare, incertitudinea: atit a cunoasterii, cit si a existentei propriu-zise, intr-o lume in care barierele par puse absurd in mijlocul pustiului, iar sensul vietii omenesti pare cu totul pierdut (spre deosebire de sensul vietii unei capre, care capra macar are rostul de a-l salva de la moarte pe nepotul batrinulu
