Ioana NICOLAIE
Cerul din burta
Prefata de Gabriela Adamesteanu,
Editura Paralela 45, Colectia „Avanpost“, 2005, 132 p.
Am citit despre Cerul din burta al Ioanei Nicolaie in aceeasi saptamina in care peisajul nostru de presa adauga reprezentarii femeilor, pe linga clasicele trupuri sexy golite uneori de glas si adeseori de minte, o noua avalansa de misoginisme. Ceva personaje din presa romaneasca tin iarasi si iarasi sa aseze femeile explicit „la locul lor“ si sa le spuna ca nu au destula minte ca sa gindeasca despre si pentru ele insele, sa nu ceara, sa nu revendice, sa nu vrea sa fie mai mult decit ceea ce le ingaduie, in larga lor marinimie culturala, misoginii (gynes: femeie), cei ce dispretuiesc femeile si s-ar lipsi de ele macar cultural.
Cartea Ioanei Nicolaie ne re-da, in forma unei proze lirice, cel mai elementar dintre adevaruri: acela ca din femei venim cu totii. Articolele recente mi-au amintit cit resentiment exista inca fata de cele din care vin inclusiv misoginii. Sau poate ei s-au ivit direct din spuma marii? Nu, caci asa a aparut Venus si este jenant sa urmezi simbolic o femeie. Poate vin din capul vreunui zeu? Nici asta nu merge, caci asa a „venit“ o alta femeie, Atena, intre altele, samavolnic rapita mamei ei partenogenetice.
- Sarcina ca stare primordiala
Exista o mare dreptate in zisa lui Mary Daly: „Pina la urma, rind pe rind misoginii accepta ca femeile sa invete, accepta ca ele sa ii invete pe altii. Ceea ce nu pot ei suporta si tolera este insa faptul ca femeile pot gindi cu mintea proprie!“. Sa taceti despre voi! Sa taceti despre „origini“, mai ales despre ale noastre ca indivizi. In peisajul nostru retardat in care glasul cultural al femeilor despre femei este in genere inabusit, deturnat, convertit la misoginism sau macar ignorat, o femeie rupe liric tacerea despre adevarul ca
