Radu Timofte si Gheorghe Fulga, amici politici ai fostului presedinte Ion Iliescu si fosti demnitari PDSR, sint pastrati la virful celor mai importante servicii secrete autohtone de Traian Basescu, sub pretextul ca nu ar exista in Parlament o majoritate suficienta pentru schimbarea lor. Coalitia aflata la putere ar putea, insa, prin mobilizarea parlamentarilor sai si prin vointa politica, sa sustina debarcarea celor doi, daca seful statului ar face o solicitare Parlamentului. Dar presedintele Basescu se simte confortabil in compania prietenilor PSD aflati la manetele SRI (Serviciul Roman de Informatii) si SIE (Serviciul de Informatii Externe), fiindca altfel ar incepe schimbarile cu sefii Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS) si Serviciului de Protectie si Paza (SPP), pentru care nu are nevoie de avizul legislativului.
Exista citeva motive care l-ar putea face pe Traian Basescu sa pastreze neschimbata situatia de la virful serviciilor:
1. Conservarea la virful serviciilor secrete a personajelor provenite din rindurile actualei opozitii ar putea duce la suspiciunea ca Traian Basescu ii pastreaza in functii pe dnii Timofte si Fulga pentru ca mai tirziu sa se foloseasca de ei, dupa principiul „serviciu contra serviciu“. Aceasta strategie ar fi destul de riscanta, pentru ca cei doi sint angrenati intr-un sistem de complicitati si prietenii economico-politice cu oameni ai fostei guvernari, de care au ramas atasati. Presedintele ar putea fi oricind tradat, manipulat sau pus in situatii delicate de directorii instalati in fruntea serviciilor pe vremea lui Ion Iliescu.
2. Pastrarea lor in functii ar putea fi socotita, pe de alta parte, o slabiciune a sefului statului, despre care s-ar putea crede ca are ceva de ascuns, iar Radu Timofte si Gheorghe Fulga ar fi gata sa depuna juramintul discretiei. Traian Basescu a lasat de mai multe or