Ajunsa la a IX-a editie, Sarbatoarea Filmului Francez are deja un istoric al ei, de care esti legat personal. Care ar fi, de pilda, evolutia „raporturilor de forta“ sau a diferentelor de profil, fata de manifestarile similare organizate la noi de alte ambasade sau sub auspiciile lor?
Initial, Sarbatoarea Filmului Francez avea un format destul de redus, cu vreo 10 filme prezentate in cel mult doua sali de cinema. Imi aduc aminte ca intr-un an a fost programata in doua sali – Europa si Elvira Popescu, iar apoi numai la Elvira Popescu. In 2002, ne-am gindit s-o extindem si am organizat o editie deja gigantica pentru acea vreme, cu vreo 50 de filme. In 2003, am ajuns la aproape 70, iar in 2004 cred ca am inregistrat o mica scadere – undeva pe la 60 de filme, din motivul ca unele sali s-au retras in ultimul moment (printre ele, tocmai Europa). Anul acesta a fost cea mai mare editie de pina acum, cu 61 de lungmetraje si 9 scurtmetraje, prezentate in 8 sali de cinema din Bucuresti si una din Cluj.
Intr-un timp circula formula limitativa, daca nu peiorativa, „film de ambasada“, dupa cum am putut sa lansez, acum citiva ani, sintagma de la polul opus: „festival de autor“, apropo de marca personala pe care Mihai Chirilov reusise s-o imprime selectiei si programului Festivalului Filmului Britanic din 2001, pare-mi-se. Exista si, daca da, cum functioneaza aceasta alternativa, in cazul Sarbatorii franceze?
- Filmul european – film cu priza la public
Atunci cind am dat dimensiuni extinse Sarbatorii Filmului Francez, in 2002, am facut-o cu citeva scopuri precise. In primul rind, am vrut sa aratam ca cinematograful european este o alternativa cit se poate de redutabila pentru cel hollywoodian. Am vrut ca publicul roman sa-si faca o idee si despre cantitatea de film francez care se produce in fiecare an (peste 200 lungmetraje!), si d
