N-avem nevoie de Fondul Monetar International, insa principiile sale sunt invocate in negocierile cu salariatii. Daca n-avem nevoie de un acord cu FMI, dar de principiile sale da, inseamna ca diferenta e data fix de interesele de grup. In prima zi dupa FMI, guvernantii au fost atat de bucurosi ca mai aveau putin si invitau cetatenii la o halba de bere si un carton de mici. Dar a venit ziua a doua, cand masele sindicalizate au iesit pe bulevardele patriei. Deja in zilele a treia si a patra, cand rasunau protestele de strada la fel de puternic precum strigatele care au daramat zidurile Ierihonului, conducatorii realizau ca Fondul era un rau necesar. Teren prielnic pentru ca in zilele a cincea si a sasea guvernatorul BNR sa le atraga atentia ca in contabilitate activul trebuie sa fie egal cu pasivul: "Un raspuns pozitiv la toate solicitarile salariale sindicale nu poate fi compensat decat prin reduceri de salarii in alte sectoare"... probabil, mai putin sindicalizate. Iar in ziua a saptea, premierul a lansat salariatilor celebrul apel: Inchipuiti-va ca FMI e cu noi. A repetat dupa Dumnezeul finantelor internationale, caruia ii luase numele in desert: Nu-s posibile cresteri de lefuri de doua cifre. E drept ca a vorbit de un "derapaj" economic, nu de o "deraiere" cum zicea Fondul, ca, de!, nu toata lumea merge cu trenul.

Asadar, dupa o saptamana in care au crezut ca vor cladi o alta lume, guvernantii regreta deja coerenta pe care le-o dadea acordul cu Fondului Monetar International. Caci una e simpla aroganta, si alta siguranta de sine reala, vizibila in tarile din jurul nostru care nu mai sunt de mult asistate de Fond. Iata, polonezii, de pilda, au ajuns la concluzia ca investitiile marilor firme de retail nu sunt vitale, fiindca pot sa fabrice si ei ce le aduc hipermarketurile din afara cu titlu de oferta speciala. N-au nevoie ca aceste importuri sa fie finan