Dupa o interventie anterioara, gazduita de catre Dilema Veche (nr. 90/7-13 oct. 2005), in care am relevat cu precadere neajunsurile Dictionarului General al Literaturii Romane, ctitorit de catre acad. Eugen Simion, am optat de data aceasta pentru o lectura preponderent constructiva. Istoria literaturii reprezinta, cum bine se stie, si istoria selectiilor care s-au operat in evolutia diacronica a unei literaturi de catre diferite instante de-a lungul timpului (critici de directie sau doar de atitudine, institutii culturale de acreditare, organisme politice sau ideologice de discriminare si, nu in ultimul rind, gustul public difuz, bazat nu de putine ori pe criterii paraliterare discutabi-le), or, din acest punct de vedere nu e deloc sigur ca ierarhia pe care o mostenim si pe care o acreditam“, prin intermediul scolii, al universitatilor sau al lucrarilor critice de mare vizibilitate corespunde intru totul adevarului. Dictionarul General nu muta muntii din loc in aceasta privinta, el e mai degraba prudent, adaptativ, nu cautioneaza noul si nu stimuleaza curajul selectiei atipice. Raminem, dupa ce il parcurgem, cu aceeasi ierarhie pe care o avuseseram si inainte, cu aceleasi fixatii si cu aceleasi idiosincrasii, insa el incita si la unele reconsiderari, nu in mod direct, ci prin ricoseu, incurajate de lista integrala de titluri sau de meandrele unor biografii realmente incredibile.

Pentru a da un exemplu de reconversie ideatica: relevanta tematica a Cercului literar de la Sibiu, in prima ei faza, baladesca, de manifestare a fost subsumata unui neomodernism nostalgic si medievizant, iesit dintr-o grefa pretioasa facuta pe un sol de import prelevat din recuzita simbolica a romantismului german, pentru ca, mai nou, prin recontextualizarea epicului pe care baladistii il introdusesera in lirica, sa se discute chiar de hibridizari incipiente de tip postmodern, po