Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un miliard de lei pentru a salva o comuna

Publicat in GAZETA de SUD, joi 24 noiembrie 2005 ·

Autoritatile administrative ale Doljului se fac ca muncesc participând la tot felul de sindrofii mai mult sau mai putin importante. In teritoriu, primarii localitatilor se dau de ceasul mortii incercând sa-si scoata concetatenii si din iarna asta care se anunta grea si care vine dupa o vara si o toamna ploioase ce au lasat urme adânci in sufletele oamenilor si in case. In aceasta vara, comuna Mischii si satele care apartin acesteia au fost inundate frecvent atât de apele pârâului Teslui, care din cauza precipitatiilor abundente a iesit din matca, dar si de cele sapte canale colectoare care erau infundate. Astfel, apa de pe dealuri s-a scurs in acestea si nu a putut fi evacuata. Canalele s-au umplut si apa a inundat casele si gospodariile din apropiere, lasând in urma apa, namol, durere si disperare. Peste 700 de locuinte distruse de ape, peste 700 de fântâni inundate, cinci poduri si podete luate de ape, zeci de drumuri avariate, zeci de animale si sute de pasari moarte sunt cifre care amintesc acum autoritatilor locale de dezastrul din aceasta vara. SNIF promite ca va da bani Trezite ca din somn de furia apelor si de „tipetele“ oamenilor, autoritatile au inceput sa caute solutii pentru evitarea unor asemenea dezastre si sa bata pe la toate usile ca sa gaseasca bani. Din pacate, putine s-au deschis si tot putine raspunsuri favorabile a primit si Ion Duta, primarul comunei Mischii. „Când am realizat ca una dintre cauzele inundatiilor este faptul ca toate canalele colectoare sunt infundate, am cerut ajutor la Directia Apelor, la consiliul judetean, dar nu am primit nici un raspuns. Asa ca am hotarât sa ma descurc singur, am facut un studiu de fezabilitate, am evaluat la aproximativ un miliard decolmatarea, adâncirea si indiguirea la intrarea in sat a canalelor Corbu, Proda, Bobotu, Bobotelul, Oda, Visina si Valea Popii. Folosindu-ma de relatiile de la partid am ajuns

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT | Dezastru aviatic în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum o ora
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 96 de morţi, notează CNN. Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri p

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum o ora
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 27 minute
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Bărbatul care a tras cu pistolul asupra soţiei sale a fost arestat preventiv

Mediafax acum o ora
Potrivit IPJ Ialomiţa, „la data de 27 decembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Ţăndărei au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie, despre faptul că are un conflict în familie, cu soţul său, care ar fi tras cu un pistol asupra sa”. L

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum o ora
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 3 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

Şeful OMS „a scăpat la limită de moarte” în atacul de pe aeroportul din Yemen

News.ro acum 3 ore
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC. Tedros Adhanom Ghebreye

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 3 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°