Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii ies din nou in strada

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 24 noiembrie 2005 ·

Liderii de sindicat doresc organizarea unui miting de protest. Participarea la greva a scazut la 10%. Ultima negociere dintre liderii confederatiilor sindicale din invatamint si Guvern a esuat. Liderii de sindicat s-au aratat nemultumiti de oferta guvernamentala, sustinind ca acordul nu rezolva revendicarile de natura salariala sau sociala, dascalii fiind in continuare supusi umilintei si marginalizarii sociale. Cele mai multe unitati de invatamint din Roman au renuntat la proteste, aratindu-si solidaritatea fata de cei care mai au forta "materiala" de a adera la greva. Pe de alta parte, liderii de sindicat pun la cale organizarea unui miting de protest, astfel incit solicitarile lor sa fie auzite de toata lumea. "Vestile pe care le-am adus de la Bucuresti i-au dezamagit pe multi dintre colegii nostri. Unii colegi vehiculeaza ideea de a cere ajutorul minerilor pentru solutionarea acestei probleme. Astazi vom decide daca vom organiza un miting de protest in Piatra Neamt sau vom adera la cel care va avea loc vineri la Iasi. Am fost la Scoala Horia, unde cadrele didactice vor continua greva. La Cotu Vames am fost informat ca profesorii sint solidari cu greva. La Liceul cu Program Sportiv Roman, in urma unui referendum, s-a stabilit ca cei mai multi sint pentru continuarea grevei. Situatia materiala i-a readus pe profesori la catedra. Dascalii sint responsabili fata de disciplinele pe care le predau, au constiinta si nu vor sa-i neglijeze pe elevi prin nepredarea materiei", a declarat Gabriel Plosca, liderul de sindicat din zona Romanului din partea Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint. In unele unitati scolare din Roman, razlet, unele cadre didactice au ramas pe "baricade", atit cit le va permite salariul. Oricum, se pare ca, incetul cu incetul, cadrele didactice se intorc la catedra. La toate acestea se adauga si apelul facut de ministrul Educatiei in legatura

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan susține că nu a fost implicat în sprijinul anunțat de USR. „Este o decizie corectă”

Adevarul acum 4 ore
Candidatul independent în alegerile prezidențiale Nicușor Dan a declarat, miercuri seară, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea.

Trump suspendă pentru 90 de zile noile tarife vamale, cu excepția celor împotriva Chinei

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a autorizat o pauză de 90 de zile în aplicarea noilor taxe vamale suplimentare „reciproce”, precum și a tarifului de bază de 10% pentru toate importurile în SUA, informează agențiile internați

Emisiunile zilei de joi, 10 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Claudiu Târziu și-a dat demisia din AUR după 6 ani. Vrea să-și facă alt partid: „AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion”

Libertatea acum 4 ore
Claudiu Târziu, fost președinte al Consiliului Național și cofondator al AUR, și-a anunțat miercuri, 9 aprilie, demisia din partidul condus de George Simion.

VIDEO Călin Georgescu rupe tăcerea despre interviul cu Tucker Carlson, amânat după ce a fost promovat intens de Realitatea Plus. „Toate la timpul lor”

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale de anul trecut, anulate de CCR, a anunțat miercuri seară că interviul pe care i l-a acordat jurnalistului conservator american Tucker Carlson și care urma să fie difuzat de postul

Rusia „trage” China în războiul său cu Ucraina, acuză Zelenski

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat miercuri Moscova că trage China în războiul său cu Ucraina, după capturarea unor presupuși cetățeni chinezi care luptă în cadrul armatei ruse pe teritoriul ucrainean, relatează AFP. Rușii „trag alte

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 8 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 9 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 8 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Reacția MAE după ce Rusia a declarat indezirabili doi diplomați români: „O măsură neîntemeiată”

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe a afirmat că decizia autorităților ruse de a declara ca indezirabili doi diplomați români din ambasada de la Moscova este „neîntemeiată”, ținând seama că, anterior, România, a declarat „personae non gratae” doi diplomaț

Vremea

București
acum

joi

2°/14°
vin.

0°/12°
sâm.

5°/10°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

-0°/6°
vin.

-1°/8°
sâm.

2°/11°
dum.

3°/16°
Constanta
acum

joi

0°/12°
vin.

0°/7°
sâm.

4°/10°
dum.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

4°/9°
dum.

3°/15°
Timisoara
acum

-1°
joi

-1°/11°
vin.

1°/14°
sâm.

7°/15°
dum.

5°/18°