Lumea de astazi produce si propune atit de multe obiecte de consum, incit, pentru a putea fi inregistrate de memoria anterograda a unui singur om, ele trebuie sa primeasca fiecare o definitie imuabila, un loc pe raftul memoriei, o data pentru totdeauna; o intrare intr-un dictionar pe care Flaubert l-a numit dictionar idei primite (de-a gata). Fara ideea primita despre un anumit lucru, acesta practic n-are contur. Sa luam un exemplu. Se da o revista, Observator cultural. Numele nu ne ajuta prea mult, trebuie sa-i asociem o idee primita: corectitudine politica este prima sintagma – cu conotatie infamanta – pe care unii cititori de reviste culturale romanesti au fost deprinsi s-o asocieze cu revista Observator cultural.

Nu conteaza faptul ca nu ne-am propus niciodata sa facem o obsesie din corectitudinea politica, cu toate ca n-am refuzat-o niciodata ca pe o dimensiune obligatorie a unei politici culturale civilizate, ca pe o marca a unui spirit liber de prejudecati (inclusiv de prejudecata absentei totale de prejudecati). E mult mai comod probabil ca, atunci cind citesti Observator cultural, sa lasi sa functioneze un reflex de interpretare care sa preintimpine efortul inutil de a nu eluda intentia autorului, imposibil de cunoscut inainte de a-i fi citit textul. Pentru ca articolele publicate aici nu sint scrise la o singura comanda, izvorite in urma unui proces cerebral identic. Contrar aparentelor, cei care publica in revista noastra au opinii personale care pot diferi intre ele.

Faptul ca domnul Andrei Cornea imi face onoarea sa-mi aminteasca numele in editorialul revistei 22 (nr. 819) ma onoreaza. Articolul la care domnia sa face referire este primul text fara legatura cu literatura pe care-l public. Am insa a-mi reposa atit o dubla greseala de corectura, cit mai ales o gafa literara: ideea de a impusca oameni nevinovati pe strada ii apar