Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vicepremierul Pogea si ministrul Barbu, huiduiti la ei acasa de profesori

Publicat in HotNews, joi 24 noiembrie 2005 ·

Circa 6.000 de profesori din Hunedoara i-au huiduit, ieri, la scena deschisa pe doi dintre ministrii aflati in comisia de negociere cu sindicatele din invatamant, respectiv vicepremierul Gheorghe Pogea si ministrul Muncii, Gheorghe Barbu.

Momentul s-a petrecut la Deva, in cadrul intalnirii avute de liderii de sindicat din invatamant cu o mare parte a cadrelor didactice, care s-a transformat ad-hoc intr-un miting de protest impotriva Cabinetului Tariceanu.

Spiritele s-au incins in momentul in care liderii de sindicat au pronuntat numele celor doi ministri. Doar interventia presedintelui Sindicatului din Invatamantul Preuniversitar, Paul Rusu, a mai linistit multimea. Potrivit declaratiilor liderilor de sindicat, cadrele didactice din judet sunt extrem de nemultumite de prestatia lui Pogea si Barbu, ambii hunedoreni la origine.

"Pe vremea cand se aflau in Opozitie, cei doi criticau atitudinea ministrului de atunci. Acum fac si ei acelasi lucru. Suntem foarte nemultumiti de modul in care au negociat cu noi. De altfel, de vinerea trecuta ne-am mai intalnit cu vicepremierul Gheorghe Pogea doar la talk-show-uri pe la diverse televiziuni", a spus Paul Rusu.

Acesta a adaugat ca dascalii nu vor ceda in fata guvernantilor si vor continua greva, chiar daca "ne vom petrece sarbatorile doar cu paine pe masa".

Pe de alta parte, o mare parte a profesorilor din judet s-au saturat de greva si au decis sa intre la cursuri, pentru ca - sustin ei - au facturi si rate de platit. Reprezentantii Sindicatului din cadrul Inspectoratului Scolar Hunedoara au declarat ca luni au fost in greva 3.531 de cadre didactice, in timp ce aproape 1.900 au intrat la ore.

Marti, numarul celor care incetasera protestul a ajuns la 2.061 si doar 3.353 de profesori mai erau

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizia CCR de renumărare a voturilor în alegerile prezidenţiale din România face înconjurul lumii. Presa internaţională explică în ce context a apărut această decizie

News.ro acum 56 minute
Presa internaţională a preluat rapid ştirea că în România Curtea Constituţională a decis joi să fie renumărate voturile din primul tur al alegerilor prezidenţiale şi explică în ce context complicat a intervenit această decizie, notând că unii observ

Traian Băsescu, după anunțul CSAT: „Râde şi Medvedev de noi că ne-am prins după 3 zile”

HotNews acum 57 minute
Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat joi seară că alegerile prezidenţiale sunt o problemă de securitate naţională și trebuie tratată ca atare de către toate instituţiile statului, pentru că preşedintele este persoana „care va avea acces la toa

Biroul Electoral Central a validat rezultatele referendumului din Capitală - Opţiunile valabil exprimate reprezintă peste 40% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, la toate cele trei întrebări

News.ro acum 56 minute
Biroul Electoral Central a validat, joi, rezultatele referendumului din Capitală, întricât opţiunile valabil exprimate reprezintă peste 40% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, la toate cele trei întrebări. ”Având în vedere procesele-ve

Ca și în cazul lui Netanyahu, Franţa refuză să spună dacă l-ar aresta pe Putin în baza mandatului CPI

Ziare.com acum 29 minute
Aflată sub presiune din cauza poziţiei sale referitoare la mandatul internaţional de arestare emis pe numele prim-ministrului Israelului, Franţa a refuzat joi, 28 noiembrie, să confirme dacă ar fi dispusă să-l aresteze pe liderul rus Vladimir Putin

Fostul antrenor al lui Halep, 3 motive pentru care Iga Swiatek a fost suspendată mai puțin ca Simona: „Sunt convins”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Firicel Tomai, fostul antrenor al , a comentat (23 de ani, 2 WTA) pentru că a fost testată pozitiv cu trimetazidină, o substanță dopantă.

Lasconi estimează un scor de peste 20%, chiar 25%, pentru USR la alegerile parlamentare

G4Media acum 3 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, estimează că partidul ar putea obţine un scor de peste 20%, chiar 25%, la alegerile parlamentare de duminică, transmite Agerpres. „Eu cred că am putea să depăşim 20%, chiar 25. E important să te documentezi şi după ce

Alegeri 2024 Biserica Ortodoxă Română, apel la rugăciune și calm în contextul alegerilor electorale actuale

Ziua Constanta acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română face un apel la rugăciune, calm și discernământ în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale actuale. Respingem ferm orice formă de manifestare care incită la dezbinare și ură și ne dorim ca dialogul la nivelul într

Cipru retrage zeci de paşapoarte „de aur” acordate unor oligarhi, printre care Oleg Deripaska

News.ro acum 3 ore
Cipru a revocat mai multe zeci de paşapoarte acordate unor persoane de înalt profil, în special oligarhi ruşi, care au dobândit cetăţenia prin controversatul său program „viza de aur”, scrie POLITICO. Programul „paşaport contra bani”, care a fost su

Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM, clarifică declaraţiile privind suspendarea TikTok: „Nu mă ameninţaţi cu moartea”

Mediafax acum 4 ore
Într-o postare pe Facebook, Popescu a precizat că opinia exprimată miercuri a fost una „exagerată” şi „strict personală”. „Mânat de dorinţa sinceră de a pune umărul la rezolvarea acestei situaţii delicate, aseară am propus o soluţie EXAGERATĂ: suspe

A patra zi de proteste față de Călin Georgescu, la București. „Călin, Călin, du-te la Kremlin”

Ziua Constanta acum o ora
Sute de persoane au ieșit din nou în stradă, joi seară, 28 noiembrie 2024. Manifestațiile continuă pentru a patra seară consecutivă. Susținătorii lui Călin Georgescu organizează contramanifestații în paralel cu protestele Oamenii fac un nou protest

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/9°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

5°/9°
vin.

6°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

3°/9°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°