Cind, in 1987, Edgar Morin descria Europa ca pe un „mozaic de micro-spatii culturale de o varietate fabuloasa“, Cortina de Fier nu se destramase inca, razboiul rece era o realitate, tensiunile intre „lumea veche“ si „lumea noua“ nu se acutizasera, terorismul nu devenise un pericol global, iar proiectul Uniunii Europene inca nu prinsese contur ferm. Morin identifica, in aceeasi carte vizionara din multe puncte de vedere, Gindind Europa, doua surse ale amenintarii la adresa noii constiinte europene, inca emergente in acei ani: pe de o parte omogenizarea, sub presiunea (pseudo)culturii americane si, pe de alta parte, mult mai probabila daca ne gindim la actuala configuratie socio-politica a „batrinului continent“, explozia diversitatii, ceea ce s-ar traduce, astazi, printr-o criza majora a identitatii culturale si politice a Noii Europe.
Daca de-a lungul anilor ’90 am asistat la pulverizarea structurilor suprastatale de factura comunista si, in paralel, la reconstructia relatiilor dintre statele europene (pornind de la regindirea statutului statului-natiune in vederea integrarii europene), ultimii ani au dus la o exacerbare a problematicii etnice si religioase, chiar in interiorul unor state nationale. Recentele violente din Franta pun in evidenta riscurile pe termen lung generate de refuzul autoritatilor – si al elitelor intelectuale, deopotriva – de a analiza cauzele reale ale fracturii sociale tot mai profunde din societatea franceza, cit si neputinta lor de a gasi solutii practice pentru gestionarea actualei crize.
Imaginile care au invadat ecranele televizoarelor de citeva saptamini incoace pun sub semnul intrebarii conceptul insusi de „identitate europeana“ in contextul globalizarii tot mai accelerate, resimtite adeseori in realitatea cotidiana ca o noua forma de colonialism. O explicatie posibila a comportamentului anarhist al tinerilo