Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"S-a spart sistemul": poveste de noapte

Publicat in Dilema Veche, vineri 25 noiembrie 2005 ·

peşti, combinatori, fete Echipa responsabilă de programul "Seară de seară" utilizează un vehicul alb, tip van, transformat ad-hoc în ambulanţă. În exterior, o prezenţă mai degrabă discretă, inscripţia portocalie "Seviciul Social" atrage şi intrigă, concomitent. În interiorul ambulanţei, spaţiul este organizat impecabil. Frigider portabil pentru păstrarea vaccinurilor, banchetă pentru pacienţi, o masă mică şi două scaune, sertare nichelate, chiuvetă cu apă curentă. Pliante informative despre riscurile contaminării cu SIDA, în spiritul conceptului de harm reduction. Totul lasă o impresie de curat şi funcţional. Evoluţia programului a fost spectaculoasă. Cînd a debutat programul de lucru cu "lucrătorii care practică sexul comercial" (Comercial Sex Worker) - atenţie, aici nu este vorba de o denumire politic corectă! - se lucra cu un simplu rucsac purtat în spate pe teren. S-a trecut la Dacie, apoi la ambulanţă. Echipe de genul celei pe care o voi însoţi pe teren în această seară sînt în număr de 10, răspîndite în principalele oraşe din România. Nu toate sînt însă la fel de bine echipate. A fost foarte greu pentru ei să-şi cîştige un loc în lumea extrem de dură a străzii, o prezenţă publică, pentru care continuă însă să se bată din greu. În faţa amplorii fenomenului, autorităţile locale au o atitudine din ce în ce mai pozitivă, mai deschisă. Relaţiile cu Poliţia rămîn extrem de complexe. "Depinde de la caz la caz", răspunde diplomatic curiozităţii mele unul din membrii echipei. Puţină etimologie: prostituere (lat.): expunere în public. CSW, comercial sex worker, în documentele de lucru. "Fetele", în limbajul curent al celor din echipă, cuvînt rostit fără nici o urmă de nuanţă peiorativă. Nu există un răspuns universal valabil la întrebarea "cum se ajunge la prostituţie". În schimb, este pomenită de mai multe ori una dintre metodele cele mai întîlnite de a schimba radical

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum o ora
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

IPJ Constanţa, detalii despre deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum o ora
Numele acestuia este Cataramă Ilie Cosmin, condamnat la 2 ani şi 5 luni pentru influenţarea declaraţiilor. Deţinutul are înălţimea de 166 cm, statura atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje la mâna stâng

Echipele din România şi-au aflat adversarele din turul doi preliminar al Conference League. CFR Cluj întâlneşte Neman Grodno

News.ro acum o ora
Echipele din România şi-au aflat, miercuri, adversarele din turul doi preliminar al Conference League, în urma tragerii la sorţi care a avut loc, miercuri, la Nyon. Astfel, FCSB, dacă va pierde confruntarea cu Virtus AC din primul tur preliminar al

Șeful IPJ Alba, comisarul șef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcție

Adevarul acum 18 minute
Schimbări la șefia Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Comisarul șef Florin Dogaru a fost înlocuit din funcție, au transmis miercuri, 19 iunie, pentru Agerpres, surse din cadrul instituției.

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 2 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum 38 minute
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

Primul model electric al companiei Ferrari va costa peste 500.000 de euro

Mediafax acum o ora
Prima maşină electrică a Ferrari va costa cel puţin 500.000 de euro, a declarat o sursă pentru agenţia Reuters. Producătorul auto de lux se pregăteşte să deschidă o fabrică care va produce acest model şi ar putea creşte producţia grupului cu până la

Iaşi: Incendiu la un magazin din incinta Carrefour / Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un magazin din incinta Carrefour Felicia Iaşi, aproximativ 1.500 de persoane fiind evacuate. ISU Iaşi intervine, miercuri, la un incendiu produs la un magazin din incinta Carrefour Felicia. La faţa locului interv

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe: activități preventive în județ

Botosani News acum o ora
Astăzi, 19 iunie a.c. , cu ocazia Zilei Europene de prevenire a furturilor din locuințe, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventiv-informative în rândul cu cetățenilor, oferindu-le sfaturi pentru siguranța locuințelor. Ziua Europeană

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

36°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°