- Editorial - nr. 233 / 25 Noiembrie, 2005 O fotografie de la adunarea generala pentru alegerea lui Mircea Sandu ("Nasul"), pentru al cincilea mandat consecutiv, in fruntea Federatiei Romane de Fotbal (FRF) spune totul. Aflat in stanga vechiului si noului presedinte de la Casa Fotbalului, vigilent, atent la tot ce misca in sala, Don Corleone (Dumitru Dragomir), celalalt presedinte, al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), pare a fi numai ochi si urechi. Priveste atent, pe sub bratul ridicat amenintator al "Nasului". Ca un inger pazitor. Intr-o alta fotografie, in fundal - Gica Popescu. Trist. Dezamagit. "Nasul" _ invingator. Gica Popescu, fost stalp al apararii si capitan al echipei nationale a Romaniei, al altor mari team-uri europene (spaniole, olandeze, italiene) - invins. Invins de mafioti! Asadar, nici o surpriza! Ce era de asteptat s-a intamplat. Din cei 290 de votanti, 187 s-au grabit sa-i impinga lui Mircea Sandu sub fund scaunul presedintial, pentru inca patru ani. Din cei cu drept de vot, 102, totusi, l-au votat pe Gica Popescu. Pe pagina intai a ziarului "Sport total", o celebra pictura trucata a unui maestru flamand (Rembrandt _ "Lectia de anatomie a doctorului Tulp"), intitulata "Mortua est", ni-l infatiseaza pe Mircea Sandu in postura chirurgului, insotit de urmatoarele cuvinte: "Prof. Dr. Doc. Nasu', acest doctor Ciomu al fotbalului romanesc, asistat de o mana de complici, l-a operat pe Gica Popescu la drumul mare". In decupaje si colaje se disting figurile lui Mitica Dragomir (Don Corleone), Gigi Becali, Jean Padureanu, Gheorghe Stefan, Gheorghe Chivorchian, Iuliu Muresan, tovarasi de friptane, care au pus votul lor in urna pe care scria Mircea Sandu, ingroziti si infrigurati ca ar putea veni la conducerea FRF un om tanar care le-ar putea incurca, primejdios, socotelile. Sincer sa fiu (si o spun cu o mare amaraciune), nu-l credeam chiar atat de naiv p