Bucureştiul s-a umplut de meduze. De mărci lipicioase care acoperă faţade şi calcanuri. Au invadat mai întîi hidoasele blocuri din cartierele periferice, dar au avansat tenace spre centrul oraşului. Clădirile istorice au devenit medium-ul predilect al publicităţii stradale. Arhitectura frumoasă a oraşului mai înseamnă azi doar un profil în contre-jour şi un număr de reflectoare sub care se lăfăie biscuiţii-meduză, imprimanta-meduză, creditul-meduză, ţigara-meduză, maşina-meduză, radioul-meduză, supermarketul-meduză şi blugii-meduză. Bucureştiul arată ca un oraş cucerit. După ce ne-am amanetat sufletul cu o dobîndă anuală de numai 6,5%, privim neputincioşi cum invadatorul ne cumpără oraşul la preţ de dumping. În fiecare zi mai scoatem o faţadă la produs. Cine ştie, poate se găseşte un client şi scăpăm de întreţinere peste iarnă. Ia zi, băiatu', îţi dau o faţadă frumoasă? Faţadă de faţadă, cu balcoane şi tot tacîmul. Ţi-o dau şi la scurt, dacă vrei... Ia zi, cumperi, că mai am şi alţi clienţi? Asemenea părinţilor abuzivi, comercianţii autohtoni nu se sfiesc să-şi bată joc de oraşul lor, pentru că nimeni nu-i împiedică să acopere faţadele lipsite de termopan cu gigantice cearşafuri imprimate. Fragmentele din Bucureştiul vechi şi frumos dispar pe zi ce trece, pradă procedeului de prost gust al gherţoilor care-şi acoperă mobila stil cumpărată ieftin cu macrameuri de plastic. Iar alogenii care conduc destinele de marketing ale marilor companii se coboară la practicile românului întreprinzător şi nu le pasă că urîţesc oraşul în care locuiesc, atîta vreme cît oraşele unde-şi vor petrece concediile îşi păstrează clădirile intacte. Pentru că aici nu le cere nimeni socoteală în termenii responsabilităţii sociale a corporaţiilor - un concept vag de care directorii de marketing din România îşi aduc aminte ca de un curs plictisitor cu care au fost îndopaţi înainte de-a fi trimişi