Dle Văcăroiu, am o rugăminte la dvs. Sau mai bine încep cu o întrebare: dvs. v-a plăcut Chimia cînd eraţi mic, la generală? Aşa, în pauzele dintre muncile agricole de toamnă şi cele de primăvară la care, ca elevi, ne trimitea sistemul, între lanurile de porumb şi rîndurile de vie prin care cochetam tactil cu colegele noastre Maricela sau Marinela (ei, haideţi, nu roşiţi, imposibil să nu fi avut o colegă pe nume Maricela sau Marinela!), între orele de învăţămînt politic prin care regimul se spăla pe mîini de crize şi şedinţele de cult al şefului prin care şcoala ne spăla cu blîndeţe creieraşul, nu vă fascina această ştiinţă de un suprem apolitism? Căci, dle preşedinte, ce era, de fapt, această Chimie a orarelor noastre? Într-o lume a înaintării spre viitorul de aur, numai ea rămînea la datele din supa primordială a originilor! Într-o perioadă în care Pătrăşcanu era spion titoist pe cînd intraţi dvs. la şcoală şi era erou pe cînd îmi puneau mie cravata roşie, într-o lume în care Stalin spunea azi că limba are caracter de clasă, iar mîine Brejnev dovedea că limba e total lipsită de caracter, într-o lume în care între Jdanov-ul generaţiei dvs. şi Pif-ul generaţiei mele exista un fir roşu, ei bine, numai Chimia rămînea egală cu sine, atestînd că în vremea lui Rasputin sau în cea a lui Iuri Gagarin, în jungla lui Bokassa, pe plajele lui Castro sau în laboratoarele CIA-ului, dacă amesteci Na şi Cl îţi dă tot sare, iar dacă desparţi apa rămîi tot cu o porţie de O şi cu alta, dublă, de H (detalii puteţi obţine de la colegul meu observator, dl Severin Adrian). Ei bine, dle Văcăroiu, la această frumoasă consecvenţă a Chimiei mă gîndeam eu în dimineaţa zilei de joi, 17 noiembrie a.c., în băncile hemiciclului din euro-parlamentul din Strasbourg, privind cum sute de oameni îşi băteau capul cu problema numită REACH; în lipsa dreptului de vot, românii şi bulgarii nu-şi băteau capul