Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In plenul Camerei Deputatilor, Legea minoritatilor ar putea fi dezbatuta abia in februarie 2006

Publicat in Cuvantul Liber, vineri 25 noiembrie 2005 ·

- Politic - nr. 233 / 25 Noiembrie, 2005 Desi, miercuri, premierul Tariceanu a anuntat ca: "Suntem de acord sa integram si observatiile Comisiei de la Venetia, iar proiectul va intra in dezbaterea Camerei Deputatilor", Legea minoritatilor ar putea ramane restanta pentru anul viitor. De ce? Intrucat nu se stie inca sigur cand anume va ajunge acest document pe ordinea de zi a Camerei. In prezent, din surse UDMR, aflam ca proiectul se afla la comisiile de specialitate, unde a fost trimis de mai bine de doua saptamani. Numai ca, preciza Kelemen Hunor, chestorul Biroului Permanent, deputat UDMR, pana acum nici una dintre comisii nu a luat in discutie documentul respectiv, intrucat deputatii au fost ocupati cu dezbaterile asupra bugetului de stat. Teoretic, raportul ar trebui sa fie gata pana la inceputul lunii decembrie. Dupa expirarea celor 30 de zile acordate de Biroul Permanent, se poate cere prelungirea acestui termen cu 15 zile. Si ar mai fi posibilitatea ca proiectul de lege sa fie dezbatut in plen si fara raportul comisiilor de specialitate. Oricare ar fi varianta _ spune Kelemen Hunor _ nu sunt sanse ca statutul minoritatilor sa ajunga in plenul Camerei inainte de vacanta de Craciun. Marko Béla a gasit explicatii pentru criticile aduse proiectului: "Partidele frustrate"! "Nu proiectul in sine ar fi problema _ a spus, la un post de radio, liderul Uniunii - , ci faptul ca politicieni si "partide frustrate" se folosesc de Legea minoritatilor ca sa castige sustinere electorala. Desi el a nominalizat doar PSD si PIN, este stiut ca si in PD sunt numeroase voci care au criticat actul normativ promovat de UDMR. Nici PC nu este departe, insa Uniunea incearca sa le obtina acordul prin sustinerea unui proiect al conservatorilor, carora le-a propus sa ajunga la un consens. Cum? Propunandu-le ca reprezentantilor minoritatilor care obtin 3 % din voturi, dar nu reusesc sa

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum o ora
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Bărbat fără permis, prins beat la volanul unei mașini furate, cu o viteză de 167 km/h în oraș

HotNews acum 4 ore
Un bărbat din judeţul Prahova a fost arestat preventiv fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. El a furat un autovehicul, a plecat cu acesta din judeţul Prahova către Braşov şi a fost înregistrat cu aparatul radar conducând cu 167 de kilom

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 6 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 8 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Opozantul rus în exil Ilia Iaşin, plasat pe lista „persoanelor căutate penal” de Moscova

HotNews acum o ora
Opozantul rus în exil Ilia Iaşin – eliberat într-un schimb de deţinuţi între Moscova şi Occident în august – a fost plasat pe lista „persoanelor căutate” în Rusia, potrivit unor date de la Ministerul rus de Interne, consultate miercuri de AFP, potri

Redacția G4Media vă urează Crăciun fericit!

G4Media acum 8 ore
Redacția G4Media vă urează Crăciun fericit și sărbători în liniște alături de cei dragi, cu bucurie, speranțe si sănătate! Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Domeniul schiabil din Sinaia, închis în ziua de Crăciun din cauza viscolului

HotNews acum 4 ore
Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, situat la 2.000 de metri altitudine, în Munţii Bucegi, este închis în ziua de Crăciun. Administratorii pârtiilor au anunţat că, din cauza viscolului, instalaţiile de transport pe cablu nu pot funcţiona în condi

Soţia fostului ministru al Agriculturii Petre Daea, obligată la cheltuieli de judecată după ce a cerut ordin de protecţie împotriva soţului şi a renunţat, după trei zile de la introducerea acţiunii în instanţă

News.ro acum 2 ore
Camelia Luchian, soţia fostului ministru al Agriculturii Petre Daea, are de plătit cheltuieli de judecată în valoare de 1150 lei, după ce a cerut în instanţă ordin de protecţie împotriva soţului şi a renunţat după trei zile de la introducerea acţiun

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun - VIDEO

News.ro acum o ora
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun d

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°