Cînd Statele Unite aveau o politică externă care îngloba drepturile omului, toată lumea ne iubea. Eram iubiţi peste tot în Europa de Est, unde disidenţii politici erau băgaţi la puşcărie şi torturaţi de poliţiile politice comuniste. Modul în care noi am apărat drepturile omului în Europa de Est a determinat căderea "imperiului răului", nu cursa înarmărilor lansată de Ronald Reagan împotriva URSS. Fieful comunist s-a prăbuşit în sine din cauza modului înfiorător în care guvernele îşi tratau cetăţenii. Noi le-am dat acestor oameni speranţa în eliberarea de sub opresiune şi ei ne-au crezut. Cînd Bill Clinton a "decuplat" oficial politica externă de drepturile omului, a spus lumii întregi că China şi Arabia Saudită îşi pot vedea liniştite de treabă, să-şi bage cetăţenii la închisoare şi să-i tortureze, că noi nu ne băgăm. A da prioritate, în mod oficial, afacerilor, în faţa drepturilor omului, a fost primul pas pe calea trădării idealurilor americane pentru care oamenii ne iubeau cîndva. Cei din Europa de Est au continuat să ne iubească şi după căderea Zidului Berlinului, pentru că încă vedeau în noi apărătorii drepturilor fundamentale ale omului. România, de exemplu, este unul dintre cei mai buni prieteni ai Americii, de la 1989 încoace; a fost alături de noi în Irak, în ciuda dezacordului unora dintre vecinii şi aliaţii ei europeni. În fostele republici sovietice, în special în Ucraina, Statele Unite sînt sprijinite şi admirate din cauza trecutului lor de cavaleri ai drepturilor omului. Nimeni din Europa răsăriteană sau din fosta URSS nu pare să fi auzit că politica externă americană a fost "detaşată" de drepturile omului. Dar cînd George W. Bush a ridicat în slăvi ceea ce el a numit "noua Europă", el n-a lăudat ţările de curînd eliberate de sub "imperiul răului" pentru Constituţiile lor liberale şi legile care pedepsesc abuzul împotriva drepturilor omului (care au avu