Consilier juridic la Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS), Florentina Sandru, de 27 de ani, s-a ales cu dosar penal pentru fals intelectual si uz de fals. Probabil din exces de zel, asa cum cred anchetatorii, femeia a falsificat semnatura vicepresedintelui institutiei unde lucra, prin fotocopierea unui act.
In urma verificarilor efectuate, politistii au stabilit ca la data de 3 iunie a.c., aceasta, a depus la Tribunalul Bucuresti, sectia a VI-a, o intampinare intr-un dosar comercial, pe care a aplicat, prin fotocopiere, semnatura si stampila vicepresedintelui institutiei unde lucra.
Din cercetari, s-a stabilit ca acest act a fost depus fara acordul conducerii AVAS si fara a fi inregistrat in evidentele institutiei emitente. Prin documentul cu pricina, care a starnit un adevarat scandal, Sandru a sustinut ca cesionarea unor actiuni s-a facut ilegal, acuzandu-si practic sefii.
Potrivit Politiei Capitalei, AVAS detinea niste actiuni nominative ale societatii "Cico" PAS, iar cu acordul vicepresedintelui, prima a cesionat actiunile respective catre SIF Muntenia. In urma demersului facut la tribunal, Sandru a ajuns sa fie anchetata de politisti, dupa ce institutia unde era angajata a cerut deschiderea unui dosar in acest caz.
Consilier juridic la Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS), Florentina Sandru, de 27 de ani, s-a ales cu dosar penal pentru fals intelectual si uz de fals. Probabil din exces de zel, asa cum cred anchetatorii, femeia a falsificat semnatura vicepresedintelui institutiei unde lucra, prin fotocopierea unui act.
In urma verificarilor efectuate, politistii au stabilit ca la data de 3 iunie a.c., aceasta, a depus la Tribunalul Bucuresti, sectia a VI-a, o intampinare intr-un dosar comercial, pe care a aplicat, prin fotocopiere, semnatura si stampila vicepresedintelui institutiei unde lucr