Cea mai scurta anecdota despre scotieni suna cam asa: „Intr-o zi, un scotian generos..." Echivalentul sau autohton ar putea fi: „Intr-o zi, un medic roman grevist..."
Daca, totusi, un scotian generos, de miru’ lumii, nu e chiar o imposibilitate statistica, un medic roman in greva tine de domeniul celei mai zburdalnice imaginatii SF. Am aflat acest lucru in urma cu multi ani, cand – sfanta naivitate! – imi incordasem muschii in postura de lider sindical regional al acestei „nobile si inaltatoare profesii".
Faptul mi se intamplase, „firesc", dupa neastamparul meu din zilele unui decembrie ’89 (a caror marturie mi-a parvenit recent, in 2005, printr-o cunostinta cu relatii la SRI, sub forma unor filme – patru la numar – in care, cu un teleobiectiv profesional, fusesem fotografiat „portret", „bust" si „ansamblu", in vreme ce de la o tribuna improvizata ma adresam inflacarat multimii dintr-o piata).
La scurt timp dupa „evenimente", tot eu vorbeam colectivului de munca – adunat la o „sedinta-fulger" – despre dezonorantul statut de ciubucari avut de medici, despre schimbarea acestuia. Solutiile erau simple: cateva luni, poate mai mult, medicii trebuiau sa respinga orice ciubuc.
Vor strange din dinti inaintea tuturor ispitelor, de la banii strecurati cu maini tremuratoare in buzunarul halatului pana la pungile „de un leu", burdusite cu cafea si cu roadele pamantului. Vor strange din dinti o vreme, dar va merita... Cu solidaritate, cu demnitate, la nevoie prin greve, corpul medical urma sa fie iarasi ce a fost, ba chiar „mai mult decat atat".
Colegii ma privisera muti, facand ochii mari, atitudine din care eu am dedus doar acordul lor sobru, de intelectuali sapientizati brusc, in atmosfera unor zile in care Romania isi scotea – asa credeam! – pubelele cu deseuri comuniste pe usa istoriei.
Prima greva a medi
