SA NU-I FIE DE DEOCHI DE VIATA! Un puhoi de oameni ar face parte dintr-o organizatie, care infiintandu-se ar purta denumierea "Superstitiosi fara frontiere". Caci cred in superstitii si bastinasi din- tr-un trib uitat de lume in Africa dar poarta "ecuson" de superstitiosi si mari mahari din guvernele Planetei sau din birourile somptuoase ale bancilor. Cred toti acestia intr-un gest in evitarea unei situatii banuite a aduce ghinion dupa cum gestul agreat este cel care pune pe fuga nesansele. Superstitiile au ajuns un fel de placebo, adica oamenii se sugestioneaza ca se apara de nenoroace ferindu-se de anumite actiuni, asa cum unor bolnavi li se administreaza un praf chior recomandandu-li-se drept medicament eficient si ei inghit substante inactive sugestionandu-se ca le-a facut mult bine acest medicament. Crede intr-un fel in superstitii si uriasul actor care este Stefan Iordache. El nu se sfiieste sa recunoasca ca merge la spectacole pe acelasi trotuar pe unde a pasit in dupa-amiaza premierei incununate de succes. Ducandu-se la teatru pe acelasi drum crede ca va avea parte de aceleasi ropote de aplauze ca in seara victoiei de la premira. Marele actor iubeste pisicile. A mostenit dragostea pentru pisici de la tatal lui, se joaca cu ele in prispa casei dar Doamne fereste sa-i taie calea vreo pisica neagra in drum spre teatru. Traverseaza pe celalalt trotuar si daca ii apare in fata un popa. Oricum, fiecare piesa avandu-l pe Stefan Iordache in fruntea distributiei inseamna un colosal succes. Dar superstitiile lui sunt si mai profunde. Luptandu-se sa se desprinda din mrejele rolului jucat in acea seara, Stefan Iordache ramane ultimul in teatru, revine pe scena luminata doar de un bec si rosteste in fata salii pustii o replica din piesa. E descatusarea lui din gravitatia rolului lui Richard sau al vedetei ajunse la varsta pensiei, roluri atat de diferite. Iar pentru a se