Am intalnit in coltul acesta de revista tot felul de animale si animalute: catelusi betegi sau naprasnici, pisoi, gaini si purcei, ba chiar si-o omida - care mai de care mai cu drag botezate de stapanii lor iubitori! Eu vreau sa va povestesc despre prietenii mei "fara numar - si fara nume...".
V-ati gandit vreodata cu duiosie la vrabii? Eu le-am iubit din copilarie, cand tare le-as fi strans in palma, ca intr-un cuib. Acum, cand le cunosc de zeci de ani, tot nu pricep de unde au atata verva si energie: se trezesc odata cu zorii, n-au program dramuit de sindicat, nici pensie de boala sau batranete... Cu inimioara lor cat un graunte prapadit de mustar, zboara si canta cat e ziua de lunga, pe soare sau pe zapada, cu aceeasi bucurie in glas! Cand mie imi ingheata picioarele in botosi, piciorutele lor - nu mai groase decat croseta bunicii - tupaie pe zapada sau pe pervazul de gheata (unde este locul lor de "invitati"). Prima care prinde de veste ca au sosit farfurioara cu firimituri si cescuta cu apa da chiot dupa chiot - pana zboara vestea din plisc in plisc, si-mi sosesc musafirii. Inclina capsorul intr-o parte si margelele ochilor spun "multumesc", ca pentru cel mai mare festin... Iar uneori, imi fac onoarea sa se-mbaieze in jardinierele pline ochi cu zapada. Doamne, cum mi se rupe sufletul sa le vad asa, ciuciulete, dar de la o bucata de vreme am inteles ca nu au nevoie de apa calda si foehn (inca tot nu le-am aflat secretul...). Vara, cand caldura e prea de tot, in aceleasi jardiniere, printre petunii si flori de piatra, incropesc cate-o mica piscina (gasesc, apoi, stropi de pamant prin tot balconul, doar stiti si dumneavoastra cum e la strand!...). Si mai stiu ca le plac mult frunzele de craite - atat de mult, ca uneori am ramas fara flori! Dar poate fi asta un motiv de suparare intre amici?! Am semanat mai multe, ca sa fie si pentru ele - frunze, si pen
