Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pacea de la Iasi

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 28 noiembrie 2005 ·

•In urma cu doua zile, liderii judeteni ai principalelor formatiuni politice s-au intalnit pentru a ajunge la un acord in ceea ce priveste sustinerea intereselor judetului Iasi •S-au asezat la aceeasi masa senatorul Ion Solcanu, liderul PSD, primarul Gheorghe Nichita, senatorul Dan Carlan, liderul democratilor ieseni, senatorul Radu Terinte, presedintele organizatiei judetene a Partidului Conservator, si deputatul liberal Relu Fenechiu •Liderii politici locali au decis sa sustina proiectele prioritare ale judetului, respectiv Aeroportul International Iasi, soseaua de centura a municipiului, ansamblul comercial Palas etc. •Prezent la intalnire, prefectul Radu Prisacaru s-a manifestat tot timpul ca un Gica Contra

Pentru prima data de la alegerile generale din noiembrie 2004, liderii judeteni ai principalelor formatiuni politice s-au gandit sa lase la o parte disputele sterile si sa se aseze la aceeasi masa pentru a ajunge la un acord comun in vederea promovarii principalelor proiecte de infrastructura si dezvoltare economica ale judetului Iasi. Intalnirea a avut loc in urma cu doua zile si au participat liderul PSD Iasi, senatorul Ion Solcanu, primarul Gheorghe Nichita, senatorul Dan Carlan - liderul PD Iasi, Radu Terinte - seful organizatiei judetene a Partidului Conservator, deputatul Relu Fenechiu - presedintele PNL Iasi, precum si prefectul Radu Prisacaru si subprefectul Florin Ungureanu. In principiu, politicienii ieseni au decis sa treaca pe planul doi lupta politica si sa-si concentreze fortele pentru sustinerea unor proiecte vitale pentru judet. Aceasta a fost prima intalnire dintr-o serie de trei sau patru care se va finaliza cu incheierea unui protocol de colaborare intre participantii la discutii. Printre proiectele care vor fi sustinute in comun se numara reabilitarea sistemului energetic al municipiului, realizarea parteneriatului public

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 32 minute
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 2 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum o ora
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 3 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum 51 minute
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

Cinci sicrie misterioase au apărut la picioarele Turnului Eiffel, cu inscripţia "Soldaţi francezi din Ucraina". Acţiunea ar putea avea legătură cu "mâinile roşii" imprimate cu vopsea pe Memorialul Holocaustului din Paris

News.ro acum o ora
Cinci sicrie în mărime naturală acoperite cu un steag francez, pe care era scris "Soldaţi francezi din Ucraina", au fost depuse sâmbătă dimineaţa la picioarele Turnului Eiffel, stârnind o alertă de securitate. Una dintre cele trei persoane arestate

Doi morţi şi persoane dispărute în inundaţiile din sudul Germaniei. Temeri că desfăşurarea Euro 2024 ar putea fi afectată

News.ro acum o ora
Două persoane au murit, altele sunt date dispărute şi mii de oameni au fost nevoiţi să îşi evacueze locuinţele în sudul Germaniei, după ce ploile torenţiale au provocat inundaţii pe scară largă, generând temeri că inclusiv campionatul de fotbal Euro

Peste o sută de state și organizații au confirmat participarea la „Summitul de Pace” din Elveția, anunță Kievul

Ziare.com acum o ora
Un purtător de cuvânt prezidenţial ucrainean a anunțat luni, 3 iunie, că până în prezent 107 ţări şi organizaţii de pe toate continentele au confirmat participarea la „Summitul de Pace” care la jumătatea acestei luni va fi găzduit de Elveţia la iniţ

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°