In egala masura, prin noaptea mea de panda, casele puteau sa ia locul strazilor, iar strazile puteau sa ia locul caselor. Dupa ce te invarteai pe-acolo vreme de o jumatate de ceas, cautai cu disperare un reper care sa-ti spuna ca te afli in ziua in care te afli si ca tu esti tu.

Mi-aduc si acum aminte: era noaptea aceea cand talentul trebuia pus la treaba la ora fixa! Noaptea aceea care de obicei incepe cu o lunga incursiune prin precedentele nopti de acelasi gen: nopti de panda! Cand stai si astepti sa-ti vina ideea. Nu, nu scrisul in sine este problema. Nu, nici vorba! El vine aproape fara voia ta, literele se stiu si te stiu. Au deja o detasare rece care nu tine de subiect, de predicat sau de starile tale. Se bazeaza pe ele ca si, de altfel, pe un anumit exercitiu care o data cu trecerea timpului s-a transformat intr-o adevarata arta. Rare sunt zilele cand pana si scrisul te abandoneaza, si atunci se vede asta pe foaia ta de la bun inceput, de la primul rand. Textul arata dezlanat, literele parca sunt scrise de altcineva, randurile n-au cadenta obisnuita, pana si greselile arata altfel. Ma intreb cum s-ar putea descifra toate astea atunci cand scrii la calculator. Fericiti cei saraci cu calculatorul! Asadar stateam la panda intre orele de nesomn si noaptea care avea sa vina fie ca o binecuvantare, fie ca o incercare. Intrasem pe niste strazi pe cat de intortocheate pe atat de frumoase. Cu niste curti mici, scaldate in soare, cu strazi scurte pe care se plimbau oameni si caini care se cunosteau intre ei. Tot plimbandu-ma pe ele nu intelegeam cum aveau loc pe-acolo casele in forma lor clasica: mari, vechi si boieresti atat timp cat strazile erau in semicerc, intretaindu-se unele pe altele pana parca nu mai ramanea nimic. Nimic din ordinea care randuieste strazile si casele. In egala masura, prin noaptea mea de panda, casele puteau sa ia locul stra